Ce spune despre norocul său cerșetorul care a câștigat 2 milioane de euro la loto

Ce spune despre norocul său cerșetorul care a câștigat 2 milioane de euro la loto

Povestea lui Laszlo Andraschek, ungurul fără adăpost care a câștigat marele premiu la loterie, a făcut înconjurul lumii.

Şomer şi trăind pe străzi, bărbatul mergea la un adăpost pentru foşti alcoolici din Budapesta. Pe drum s-a oprit la un chioşc şi cu ultimii bani a cumpărat un bilet la loto, relatează lepoint.fr, preluată de Agerpres.   "Am ales şase numere şi vânzătoarea mi-a amintit că trebuie să fie şapte. Am adăugat numărul 24, oricum nu avea importanţă", spune Laszlo Andraschek. Biletul cumpărat în septembrie 2013 i-a adus aproximativ 2 milioane de euro, unul dintre cele mai mari câștiguri din istoria loteriei din Ungaria. Povestea a fost dezvăluită recent deoarece Laszlo doreşte să trăiască 'normal', fără excese. După ce a plătit datoriile, atât pe ale lui cât şi pe cele ale părinţilor, le-a cumpărat câte un apartament fiecăruia dintre cei trei copii şi o maşină. Fostul bărbat fără adăpost nu vrea însă să arunce cu banii pe fereastră. 'Am ajuns bogat, dar nu m-am schimbat. Pot să îmi cumpăr un televizor cu ecran mare, dar nu voi cumpăra trei doar pentru că pot', a spus el. Bărbatul dorește să îi ajute și pe oamenii fătă adăpost și să creeze o fundaţie care să lupte împotriva dependenţei de droguri.