Ce caută cercetătorii în Ushuaia, după focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră MV Hondius

Ce caută cercetătorii în Ushuaia, după focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră MV HondiusHantavirus / sursa foto: captură video

O echipă ştiinţifică din Argentina va merge săptămâna viitoare în oraşul Ushuaia pentru a investiga posibila prezenţă a rozătoarelor considerate vectori ai hantavirusurilor, după focarul apărut pe vasul de croazieră MV Hondius. Autorităţile locale spun că primele rezultate ale analizelor ar putea fi disponibile în aproximativ o lună.

Investigaţia vine în contextul în care oraşul Ushuaia este indicat în unele informaţii apărute în spaţiul public drept posibil loc de infectare pentru turistul olandez considerat „pacientul zero” al focarului izbucnit la bordul navei de croazieră, potrivit AFP.

Cercetătorii vor captura rozătoare pentru analize epidemiologice

Directorul epidemiologic al provinciei Ţara de Foc, Juan Petrina, a anunţat că specialiştii vor începe săptămâna viitoare prelevarea de eşantioane de la rozătoare.

„Ideea este de a face prelevări de eşantioane săptămâna viitoare”, a declarat acesta în Ushuaia, fără să precizeze numărul animalelor care urmează să fie capturate.

Potrivit oficialului, după finalizarea analizelor de laborator, rezultatele ar putea apărea în aproximativ patru săptămâni, deşi termenul rămâne unul estimativ.

Misiunea va fi realizată de cercetători ai Institutului Malbran din Buenos Aires, considerat unul dintre principalele centre argentiniene specializate în epidemiologie şi boli infecţioase, împreună cu specialişti ai autorităţilor provinciale.

Autorităţile din Ushuaia resping ipoteza infectării în provincie

Oraşul Ushuaia, punctul de plecare al navei MV Hondius pe 1 aprilie, respinge de aproape două săptămâni acuzaţiile potrivit cărora focarul ar fi pornit din această zonă.

Hantavirus pe navă

Hantavirus pe navă. Sursa foto: captură video

Autorităţile locale susţin că provincia nu a raportat cazuri de hantavirus de când notificarea bolii a devenit obligatorie, în urmă cu aproximativ 30 de ani. De asemenea, acestea afirmă că în regiune nu există şobolanul-cu-coadă-lungă, considerat principalul vector al tulpinii Anzi a hantavirusului, capabilă să se transmită de la om la om.

„Situaţia epidemiologică din zonă nu prea s-a schimbat. Nu am mai avut cazuri. Or, 45 de zile au trecut deja de la plecarea navei”, a declarat Juan Petrina.

Ancheta vizează şi zone din apropierea unei gropi de gunoi

Oficialii au fost întrebaţi despre informaţiile potrivit cărora turistul olandez ar fi vizitat o groapă de gunoi din apropierea oraşului pentru activităţi de birdwatching, în timpul unei escale de 48 de ore în Ushuaia.

Potrivit unor informaţii neconfirmate oficial, acesta ar fi urmărit păsări necrofage în zonă, unde ar fi putut intra în contact cu rozătoare purtătoare de virus.

Juan Petrina a precizat însă că specialiştii nu vor efectua capturi chiar în perimetrul gropii de gunoi.

„Nu vor merge în groapa de gunoi în sine, pentru că asta nu are niciun sens, rozătoarele care se află acolo sunt rozătoare urbane, nefiind susceptibile de hantavirus”, a explicat oficialul. El a adăugat că verificările se vor concentra pe zonele din apropiere, fără ca locaţiile exacte să fi fost stabilite până acum.

Autorităţile locale şi industria turismului cer calm

Ministrul Sănătăţii din provincia Ţara de Foc, Judit di Giglio, a făcut apel la calm şi a susţinut că provincia rămâne sigură pentru turişti şi locuitori.

„Vectorul hantavirusului nu se află în provincia noastră”, a declarat aceasta.

Mesajul a fost susţinut şi de reprezentanţii industriei turistice locale. Preşedintele Camerei de Turism, Patricio Cornejo, a afirmat că informaţiile privind o posibilă infectare în Ushuaia reprezintă „un fake news venit din străinătate”.

„Trăim într-un loc sigur, unde nu numai că este sigur să faci turism, ci este sigur şi să trăieşti”, a declarat acesta.