Editura Evenimentul si Capital

Ce beneficii avem de pe urma crizei din Ucraina

14-04/nava-465x390
Autor: | | 10 Comentarii | 3088 Vizualizari

În agricultură, importuri și chiar în turism, România a avut chiar de câștigat de pe urma problemelor apărute acum două luni în statul vecin.

Dincolo de efectele politice nefaste generate de criza din Ucraina, România a cunoscut și beneficii comerciale în ultimul timp. Mai mult, piețele financiare nu s-au destabilizat, cum se așteptau specialiștii.

Export – Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori europeni de porumb și grâu. Odată cu intensificarea conflictului în zonă, ucrainienii țin cu dinții de producția proprie, în ideea că o vor putea valorifica mai bine ulterior. Absența Ucrainei pe piața de export conduce la creșterea prețurilor, de care pot profita producătorii noștri. Dezavantajul României este însă că beneficiul este destul de mic.

Neexistând spații de stocare, majoritatea producătorilor au fost forțati să comercializeze producția de anul trecut aproape imediat după recoltă. „Chiar și acest avantaj de creștere de preț trebuie explotat până în luna mai. Ucraina nu se poate spune că a ieșit de pe piețele de export, dar dacă are rezerve va trebui să vândă luna viitoare pentru a își crea capacități pentru recolta nouă”, a explicat pentru EVZ Adrian Rădulescu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii. 2014 ar putea oferi României o nouă șansă, deoarece se anunță tot o producție foarte bună.

Politic – Pe fondul crizei din Ucraina, NATO și-a intensificat prezența în zona de est a Europei.

Comerț - Ca o penalizare la reacția UE față de invazia Crimeii, Rusia a impus o serie de embargouri importurilor din Uniune, cum ar fi în cazul cartofilor. Cum cea mai apropiată și mai mare piață de export de lângă Rusia era România, am avut de beneficiat de produse alimentare mai ieftine.

Turism - Porturile ucrainiene la Marea Neagră sunt ocolite de turiști, ceea ce oferă o oportunitate extraordinară Constanței. Recent, peste 40 de nave de croazieră cu turiști americani și germani au anunțat că nu vor mai acosta în Odessa, ci în portul Constanța, din cauza conflictelor din Ucraina. Nu mai puțin de 40.000 de tu riști sunt așteptați să sosească pe această cale, în 2014. Ei vor avea de optat, în ziua în care nava se află în portul Constanța, între o excursie la București, una în Deltă, o excursie la Histria sau un tur al orașului Constanța, cu degustare de vin la Murfatlar.

Un curs echilibrat

Liviu Dragnea, lovitura DURA pentru Viorica Dancila! I-a spus-o de fata cu toata lumea!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI