Ce a negociat guvernul lui Kiril Petkov cu Gazprom Export după tăierea gazului? Întrebarea a venit după un interviu pentru postul public de televiziune BNT al ministrului interimar al energiei, Rosen Hristov, săptămâna trecută, în care practic el a arătat o schimbare a afirmațiilor inițiale ale cabinetului interimar despre deteriorarea situației.
„Guvernul lui Kiril Petkov nu a încetat să vorbească cu Gazprom, avem un dosar, au fost purtate negocieri, au fost trimise scrisori și s-a plătit o sumă colosală pentru consultanță juridică pentru a menține aceste negocieri”, a anunțat ministrul Hristov în interviu, ca răspuns la o întrebare dacă securitatea aprovizionării și diversificarea sunt mai importante decât prețul, așa cum spune fostul premier Kiril Petkov. "S-au discutat termenii de plată, termenii de livrare. Ei s-au deplasat la Bruxelles, au discutat despre politica UE cu privire la Gazprom - dacă se pot deschide sau nu conturi în ruble, care este politica comună. Negocierile s-au oprit la un moment dat, când Gazprom nu a fost de acord cu niște solicitări și nu a existat nicio propunere alternativă din partea bulgară”, explică Hristov. El adaugă că suspendarea negocierilor este din cauza faptului că guvernanții anteriori nu au găsit o astfel de soluție, dar adaugă că „Europa continuă să cumpere gaz de la Gazprom”.
„Bulgaria și-a îndeplinit contractul”
“Până în ultima sa zi, guvernul lui Kiril Petkov a trimis cereri de cantități de gaze naturale către Gazprom”, a declarat fostul vicepremier Asen Vasilev pentru Darik Radio. “Acest lucru a fost făcut pentru a fi absolut sigur că Bulgaria și-a îndeplinit contractul”, a explicat el. “Noi am îndeplinit acest contract până la capăt și nu am primit zilnic gazul conform acestei solicitări. De două ori am încercat să facem o plată, dar a fost returnată. La sfârșitul anului, putem intra într-o fază judiciară și să vedem de ce cealaltă parte nu și-a îndeplinit contractul”, a declarat el. Fostul ministru a sfătuit guvernul să continue să trimită cereri. Nu se știe deocamdată dacă acest lucru se face. Actualul ministru a declarat doar că nu au comunicat încă cu firma rusă, dar nu o exclud ca posibil furnizor, chiar dacă deocamdată e lăsată pe ultimul loc.
Fostul ministru bulgar al energiei, Alexandar Nikolov, a anunțat de asemenea, întrebat de Dnevnik, că are documente oficiale despre discuțiile purtate după sistarea gazului. „Am vorbit despre modul în care contractul existent este implementat și în ce măsură pot fi atenuate riscurile din anexa propusă”, a explicat el. De asemenea, a subliniat că este vorba de implementarea actualului contract, fără a se înrăutăți poziția părții bulgare în ceea ce privește potențialul arbitraj”. El a adăugat că problema nu este în ce monedă se va face plata, ci legat de mecanismul de plată și de pierderea controlului asupra fondurilor, întrucât tranzacțiile conform decretului lui Putin sunt efectuate de un terț asupra căruia plătitorul nu are control. El nu a vrut să intre în detalii pe motiv că acestea ar urma să fie discutate, deoarece dezvăluirea publică a unor astfel de fapte nu este benefică pentru partea bulgară. Potrivit acestuia, problema uriașă în acest moment este că guvernul interimar poate întreprinde acțiuni care vor afecta semnificativ expunerea potențială a Bulgariei. Nu a vrut să precizeze despre ce vorbește, a recomandat doar guvernanților actuali „să-și citească contractele și să fie atenți ce fac. Și să citească anexele care au fost trimise și primite”. Cuvintele sale sunt confirmate de un alt reprezentant al foștilor guvernanți, care nu au dorit să fie numiți. El a declarat pentru „Dnevnik” că discuțiile cu Gazprom Export au fost purtate cu scopul de a continua îndeplinirea contractului pe termen lung existent și de a livra cantitățile de gaze naturale din acest contract. Bulgaria, în calitate de parte din acesta, a căutat clarificări în legătură cu mecanismul de plată propus de compania rusă și de posibilitățile de a face acest lucru fără a intra sub sancțiunile Uniunii Europene.
„Acest lucru este confirmat și de plățile returnate în dolari americani”
Răspunsurile primite de la compania rusă reflectă decretul emis de președintele rus și restricțiile impuse de CE privind efectuarea plăților în ruble. „Acest lucru este confirmat și de plățile returnate în dolari americani, primele fiind efectuate cu câteva zile înainte de emiterea decretului”, spune expertul.
Echipa juridică a companiei White & Case LLP, cu care se sfătuiește ce să facă fostul cabinet, este un consultant de ani de zile al guvernului. Aceasta a fost citată și în raportul comisiei parlamentare temporare, care a investigat motivele care au dus la suspendarea gazelor către Bulgaria și măsurile luate de guvern. Pe baza acestei analize, s-a decis ca Bulgargaz să nu ia măsuri pentru implementarea propunerii Gazprom de modificare unilaterală a condițiilor de plată a furnizării de gaze naturale în baza contractului. Pentru a evita potențialele riscuri legate de securitatea și continuitatea aprovizionărilor, furnizorul bulgar a pregătit o cerere scrisă motivată către furnizor pentru acordarea de informații suplimentare. Decretul președintelui rus prevede și alte reguli de procedură care nu sunt legate de niște criterii obiective și sporesc și mai mult incertitudinea juridică a acceptării propunerii, fără a o discuta bilateral, notează expertul. Se precizează că prezentul contract conține clauze exprese conform cărora calculul prețului și plățile pentru gaz natural se fac în dolari americani către un cont bancar anume menționat. Părțile au ajuns la un acord care prevede că toate modificările și completările la contract vor intra în vigoare numai dacă sunt făcute în scris și sunt semnate de persoanele îndreptățite să reprezinte partea în cauză, că acordurile sunt obligatorii pentru părți și nu pot fi modificate fără un acord în scris de ambele părți. Pe baza analizei primite de la biroul juridic, Bulgargaz este de acord că noile condiții propuse unilateral de Gazprom Export implică un risc financiar uriaș și incertitudine juridică. Expertul adaugă că, alături de aceste riscuri comerciale, financiare și juridice pe care Bulgargaz și le-ar asuma dacă ar fi de acord cu condițiile puse, există și prejudicii de reputație care ar fi în concordanță cu sancțiunile UE împotriva Rusiei. La începutul lunii aprilie, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat în mod explicit că plata în ruble ar fi o încălcare/eludare a sancțiunilor impuse Rusie, notează www.dnevnik.bg.
(Traducerea Rador)