Visul lui Putin și Orban despre care s-a scris într-o carte în 1948. Vom avea o nouă ordine mondială?
- Simona Ionescu
- 2 ianuarie 2025, 08:46
Marile evenimente din ultimii ani arată că lumea se schimbă. Alianțele, războaiele, economiile vânturate sau îngropate se repetă, iar motivele își au rădăcini în istorie. De aceea întrebarea „vom avea o nouă ordine mondială?” este îndreptățită. Mai ales că și Victor Ponta s-a apucat să vorbească despre Eurasia.
Vom avea o nouă ordine mondială?
Ce este cu această Eurasia de care se tot vorbește în mediile politice internaționale și se scrie uneori în presa lumii? Este un plan strategic al președintelui Vladimir Putin, așa cum l-a prezentat în 2014. O nouă ordine politică între Rusia, o parte a Europei – Balcanii, Turcia și China. Apoi, pas cu pas, s-a lucrat la îndeplinirea acestui plan, în primul rând la o alianță puternică între Rusia și China. Un lucru de neconceput în urmă cu 50 de ani.
Să nu uităm că liderul chinez, președintele Xi, a fost primit în 2023 la Kremlin ca un „prieten drag”. Putin obţinuse un nou mandat în primăvare lui 2024, al cincilea, care îl va ține la putere până în 2030. Președintele Xi va fi și el longeviv, fiind ales a treia oară la conducerea Chinei. Iar schimbul de mesaje și de întâlniri reciproce arată că prietenia dintre cei doi lideri se întărește.
Strategia lui Erdogan
În ajun de Anul Nou, ambasadorul Moscovei la Beijing a declarat că președintele Xi va vizita Rusia în 2025. A urmat apoi mesajul de urări de Anul Nou, adresat de liderul chinez preşedintelui rus Vladimir Putin. Xi Jinping i-a transmis, la câteva luni după ce au încheiat un „parteneriat strategic de nouă eră”, că țările lor, China şi Rusia au avansat întotdeauna „mână în mână” pe calea cea bună, a lăudat încrederea reciprocă şi coordonarea strategică dintre cele două ţări şi şi-a exprimat dorinţa de a menţine legături strânse cu Putin.
Erdogan, președintele Turciei, este deschizător de drumuri către țările arabe din Golf, în cadrul aceleași strategii Eurasia. El a dus o politică externă independentă care implică relații strânse cu Rusia, în ciuda apartenenței Turciei la NATO. De asemenea, Erdogan a susținut o intervenție militară în Siria desi s-a spus că afectează eforturile Golfului de a crea o breșă între Siria și Iran. Iată că, războiul din Siria s-a încheiat (Rusia și SUA retrăgându-se), iar Iranul l-a detronat pe Assad.
Ungaria și Viktor Orban joacă marea carte
De cel puțin 6 ani, Ungaria s-a aliat la ideea de dezvoltare a Eurasia. Membră a Uniunii Europene, această țară a reuşit să-şi impună strategia politicii externe. Premierul Viktor Orban nu a ratat ocazia să se ceară un lider european din partea Balcanilor pentru negocierile cu Eurasia, care prindea tot mai mult contur. Și în mare parte a reușit, iar declarațiile lui sunt puternice la acest moment.
Analiștii noștri de politică externă spun că România a greșit strategic. Președintele Iohannis nu a luat în seamă sau nu a fost convins să accepte propunerea președinților Trump și Biden pentru asumarea responsabilității ca România să fie „cap de pod” în noua construcție – Eurasia. Orban n-a ratat ocazia, iar azi Ungaria face jocurile.
În noiembrie 2024, premierul Viktor Orban a apăsat pedala de accelerație, arătând că este un purtător de cuvânt al întregii zone de Est a Balcanilor.
„Dacă este adevărat că secolul viitor aparţine Eurasiei, trebuie să notăm că Europa nu îşi poate găsi locul în acel sistem”, a declarat Orban, subliniind că unii lideri occidentali nu reuşesc să vadă importanţa Eurasiei, în timp ce alţii „o văd, dar nu le place”. În opina sa, Eurasia va domina în următorii ani, iar Ungaria trebuie să fie parte a planului.
„Europa trebuie să înţeleagă că este parte a Eurasiei şi să folosească aceasta în avantajul său, întrucât aceasta este singura cale de a fi competitivă cu alte centre de putere din lume”, a mai spus premierul ungar.
Potrivit premierului Viktor Orban, conflictul Ungariei cu UE are la origine strategia independentă a Budapestei bazată pe noile realităţi.
Cartea care, în anul 1948, vorbea de Eurasia și de Estasia
De curând, din cauza schimbărilor de ordin politic și a ciudatelor evenimente ce s-au petrecut în întreaga lume, m-am apucat să recitesc cartea lui George Orwell „1984”, publicată în anul 1948. Mi se păreau familiare anumite lucruri actuale, însă amintirile se estopează. Așa că am scos din bibliotecă romanul care a răscolit România în urmă cu 34 de ani, când a fost tipărit și la noi în țară.
Fragmentul în care Orwell scrie despre Eurasia (în 1948!!!) și ordinea mondială instaurată mi se pare fascinant. De aceea o să redau o parte din el, căci planul lui Putin și al celorlalte state se poate transforma în Eurasia, dar poate exista, la fel de bine, și Estasia, cu cap de pod China.
„Războiul este Pace”
Așa se numește capitolul unei cărți pe care o citește personajul principal din romanul „1984” a lui George Orwell.
„Împărțirea lumii în 3 mari superputeri a putut fi și a fost într-adevăr prevăzută încă din prima jumătate a secolului xx, odată cu înghițirea Europei de către Rusia și a Imperiului britanic de către Statele Unite, când au luat ființă două dintre cele trei puteri existente Eurasia și respectiv Oceania. A treia, Estasia s-a cristalizat ca unitate distinctă abia după un alt deceniu de lupte confuze. Frontierele dintre cele trei superputeri sunt pe alocuri arbitrare, iar în alte părți oscilează în funcție de soarta războiului, dar în general urmează liniile geografice.
Eurasia cuprinde întreaga parte de nord a masei continentale euro-asiatice din Portugalia până la strâmtoarea Behring.
Oceania cuprinde cele două Americi, arhipelagurile din Atlantic, inclusiv insulele britanice Australasia, precum și sudul Africii.
Estasia, fiind ceva mai mică decât celelalte două și cu o frontieră occidentală mai puțin clară, cuprinde China și țările de la sud de ea, arhipelagul japonez și o porțiune mare dar variabilă din Manciuria, Mongolia și Tibet.
Istoria războinică este neîntreruptă
Într-o combinație sau alta, aceste superputeri se află în permanență în stare de război de peste 25 de ani. Cu toate acestea, războiul nu mai este o luptă disperată și anihilantă, așa cum era în primele decenii ale secolului xx. Este un conflict cu scopuri limitate între niște combatanți care nu se pot distruge unul pe altul, care nu au niciun motiv material ca să se lupte și între care nu există nici o diferență ideologică esențială. Ceea ce nu înseamnă că, modul în care este purtat războiul sau atitudinea predominantă în legătură cu el au devenit mai puțin sângeroase sau mai cavalerești. Dimpotrivă, istoria războinică este neîntreruptă și generală în toate cele trei statele. (...)
În centrele de civilizație, războiul nu înseamnă altceva decât o continuă criză de bunuri de larg consum și, din când în când, explozia câte unei rachete care poate lăsa în urmă cel mult câteva zeci de morți. De fapt, esența războiului este cea care s-a schimbat. Mai exact spus, motivele pentru care se duce războiul s-au schimbat ca ordinea importanței. Motive care existau deja într-o mică măsură în marile războaie din prima parte a secolului xx au devenit acum dominante și sunt recunoscute și formulate în mod conștient. (...)
Este de remarcat totuși faptul că luptele în sine nu trec niciodată dincolo de marginile regiunilor disputate. Frontiera Eurasiei oscilează între bazinul fluviului Congo și țărmul de nord al Mediteranei. Insulele din Oceanul Indian și din Pacific sunt tot timpul cucerite și recucerite de Oceania și Estasia. În Mongolia, linia care desparte Eurasia de Estasia nu este niciodată fixă. În jurul Polului, toate cele trei puteri ridică pretenții la niște enorme teritorii care, de fapt, sunt în mare măsură nelocuite și neexplorate. Dar echilibrul de forțe rămâne tot timpul relativ constant, iar teritoriul care constituie corpul fiecăruia dintre puteri rămâne întotdeauna neviolat”.