Cazul milionarului găsit într-o valiză. Ce s-a întâmplat înainte de a fi ucis
- Mihai Soica
- 31 iulie 2023, 19:24
Polițiștii au descoperit noi amănunte în cazul milionarului mort, găsit într-o valiză, de câțiva copii care se jucau fotbal. Ancheta a stabilit că a fost vorba despre un omor din răzbunare.
Cu câteva zile înainte de a fi găsit mort, dezmembrat, o persoană necunoscută l-a amenințat de mai multe ori, pe Fernando Perez Algaba, de 41 de ani, un milionar argentinian excentric.
Omul de afaceri a fost dat dispărut pe data de 18 iulie, când se presupune că a fost răpit, iar ulterior ucis și dezmembrat.
Polițiștii au stabilit că ucigașul are cunoștințe medico legale, deoarece i-a secționat prima oară membrele inferioare, după care cele superioare, și mai apoi capul. Autopsia efectuată de medicii legiști a concluzionat că Algaba a fost împușcat de trei ori, înainte de a muri.
Înainte de a fi ucis, bărbatul a primit diferite mesaje de amenințare, care mai de care mai violente.
”Am să te omor, am să îți fac ceva mai rău. Am de gând să-ți scot ochii și să-ți tai mâinile, astfel încât să nu mai poți avea niciun ban în viața ta. Jur pe copiii mei că nu am nicio problemă în a merge la închisoare”, sunt câteva dintre mesajele primite de Agaba, potrivit presei din Argentina.
A fost arestat un prim suspect
Polițiștii din Argentina au reușit să descopere probe concludente despre uciderea milionarului. În acest dosar a fost arestată o persoană, care avea o datorie la Algaba de 70.000 de dolari.
Pe data de 18 iulie, înainte de a fi ucis, Algaba și-a contactat un amic pentru a merge la periferia capitalei Argentinei, Buenos Aires, pentru a primi o parte din cei 70.000 de dolari. Martorul și persoana cu care Algaba s-a întâlnit au declarat că au plecat de fața locului, și că milionarul a rămas pentru a se întâlni cu o altă persoană.
Polițiștii nu au crezut această versiune mai ales că în duba cu care Algaba a mers la presupusa întâlnire au fost descoperite mai multe probe de țesut uman și urme ADN, care s-au stabilit că aparțin milionarului.
De altfel, milionarul se aștepta să i se întâmple o tragedie, drept dovadă a înregistrat pe telefonul său un mesaj.
”Dacă mi se întâmplă ceva, toată lumea este deja avertizată”, a scris el Algaba.