Cătălin Drulă, cel mai neproductiv deputat. N-a făcut nimic anul acesta, dar a încasat bani buni

Cătălin Drulă, cel mai neproductiv deputat. N-a făcut nimic anul acesta, dar a încasat bani buniCătălin Drulă/ Sursa foto: Razvan Valcaneantu\ EEC

București. ​​​​​​​Cătălin Drulă nu a inițiat și nu susținut cu semnătură vreun proiect de lege anul acesta. El a luat cuvântul doar de patru ori. Nici deputatul liberal Cătălin Predoiu nu a fost prea productiv. Acesta a inițiat anul acesta un singur proiect de lege. Ludovic Orban, fost președinte PNL, a inițiat în 2024 doar trei proiecte de lege. În patru ani, a vorbit de la pupitru timp de 11 ore și jumătate.

Cătălin Drulă, un deputat neproductiv

Drulă este deputat USR, ales, în decembrie 2020, pe listele USR-PLUS, în circumscripția electorală nr. 37 Timiș. Mandatul său de parlamentar a fost validat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 70 din 21 decembrie 2020. El este membru al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură, al cărei președinte este din luna februarie a anului 2022. Acesta este membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Bulgaria, cu Canada și cu Republica Coasta de Fildeș.

Se pare că Drulă a vorbit în plen de 40 de ori în 38 de ședințe. Ultima dată, el a vorbit în ședința comună a Senatului și a Camerei Deputaților din 2 aprilie 2024. Acesta a ținut un discurs de doar 4 minute și 16 secunde.

În intervalul 21 decembrie 2020 – 26 iunie 2024, deputatul a vorbit o oră, 54 de minute și 31 de secunde. Anul acesta, fostul președinte USR a luat cuvântul de doar patru ori. Prima dată, în ședința Camerei Deputaților din 20 februarie 2023, când, conform stenogramei, a strigat din sală „Nu mai striga la noi!”.

drulă

Cătălin Drulă. Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

A doua oară, el a vorbit timp de 3 minute și 21 de secunde, în ședința Camerei Deputaților din 4 martie 2024, când a fost prezentată o moțiune simplă îndreptată împotriva ministrului liberal al Finanțelor, Marcel Boloș. Apoi, la data de 26 martie 2024, când a fost supusă la vot moțiunea, Cătălin Drulă a țipat în plen: „Mai are și Opoziția dreptul”.

N-a făcut nimic, dar a încasat bani

În actuala legislatură, fostul lider USR figurează ca inițiator, coinițiator sau semnatar susținător al doar 14 proiecte de lege – șase în 2021, patru în 2022 și patru în 2023. Două proiecte au fost respinse definitiv, pentru alte două proiecte a fost încetată procedura legislativă, nouă sunt încă în dezbatere, iar unul singur a devenit lege.

Chiar dacă n-a fost productiv, Drulă a încasat sume mari de bani. În 2021 a încasat, ca deputat, 41.315 lei, în 2022 a încasat 144.077 de lei, în 2023 a primit 141.399 de lei, iar anul acesta, în primele șase luni, ca medie, se estimează că a luat 70.699,5 lei. În total, 397.490,5 lei, adică 81.120,51 de euro.

Nici Cătălin Predoiu și Ludovic Orban nu și-au dat silința

Nici deputatul PNL Cătălin Predoiu, actualul ministru al Afacerilor Interne, nu și-a dat prea mult silința. El a fost ales în anul 2020, ca deputat, pe listele PNL, în circumscripția electorală nr. 31 Prahova și a fost validat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 70 din 21 decembrie 2020. Din 21 decembrie 2020 până în 20 iunie 2024, Cătălin Predoiu a luat cuvântul în Parlament de zece ori. Anul acesta nu a vorbit nici măcar o dată. Cu toate acestea, numai în 2022 a încasat de la Camera Deputaților 118.896 de lei, iar în 2020, 4.171 de lei.

Cătălin Predoiu

Cătălin Predoiu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Ludovic Orban apare cu trei proiecte de lege în 2024, lucru total neobișnuit pentru el.Din 2020, Ludovic Orban apare în dreptul său cu 44 de proiecte de lege inițiate sau susținute, dintre care 6 în 2021, 22 în 2022, 13 în 2023 și 3 în 2024. El a luat cuvântul de 126 de ori în 73 de ședințe. Și acesta a încasat sume uriașe de bani, potrivit Jurnalul.