Castelul Corvinilor va fi deschis și de Sărbători

Castelul Corvinilor va fi deschis și de Sărbători

Cel mai spectaculos castel din sud-vestul Europei va avea un program special la sfârșit de an. Din 2015, nu se vor mai putea organiza petreceri, deși tariful pentru închirierea unei săli a crescut de la 1.200 la 15.000 de lei. În schimb, se vor putea oficia cununii religioase în Capelă.

După ce, anul trecut, în prima zi de Crăciun s-au trezit cu sute de turişti în curte, iar Castelul Corvinilor era închis, administratorii monumentului au stabilit un program special de vizitare pentru acest sfârşit de an. Pe 24 decembrie va fi deschis între orele 9.00 și 13.00, iar pe 25 - programul de vizitare va fi de la 13.00 până la 17.00.

În ultima zi a anului, cel mai spectaculos castel din sud-estul Europei va putea fi vizitat între orele 10.00 şi 16.00. Până pe 23 decembrie și în perioada 26 – 30 decembrie, va fi aplicat programul obișnuit pentru sezonul de iarnă 9.00 – 17.00. Ultima intrare în castel se face, ca de obicei, cu cel puţin 40 de minute îna intea orei-limită a programului de vizitare, regulă valabilă şi pentru zilele de sărbătoare. Pe 1 ianuarie 2015, castelul va fi închis, după care programul său va reveni la normal.

Program ca la primărie

„Anul trecut, pe 25 decembrie, am trecut pe la Castel să văd dacă sunt sau nu probleme. Curtea exterioară era plină de turiști. Vremea a fost destul de caldă atunci, zăpadă la munte nu prea era, aşa că turiştii au vrut să vadă Castelul. Anul acesta am stabilit un program special de funcţionare, astfel încât să nu se repete situaţia din 2013”, spune administratorul castelului de la Hunedoara, Dan Bera.

Până în 2012, angajaţii Muzeului „Castelul Corvinilor” aveau acelaşi program ca funcţionarii Primăriei Hunedoara, instituţia care „patronează” monumentul, beneficiind de libere pe toată perioada 24 decembrie – 3 ianuarie, iar castelul era închis pe toată această durată.

Noutățile din 2014 și cele anunțate pentru 2015

În 2014, s-a ajuns la stadiul în care 80 la sută dintre încăperi pot fi vizitate (inclusiv spectaculoasa aripă Neboisa), până în 2011, doar jumătate dintre spaţii fiind deschise publicului. Anul acesta, s-a deschis, cu caracter permanent, expoziţia „Mormântul domniţei” şi tot în acest an, pe lângă ghidajul prin aplicaţie de smartphone, a apărut şi posibilitatea unui ghidaj pe tabletă: la caseria castelului sunt disponibile cinci tablete pe care doritorii le pot închiria cu suma doar 6 lei.

De la anul, în Castel nu se vor mai putea organiza petreceri (deşi tariful pentru închirierea unei săli a fost crescut prohibitiv de la 1.200 la 15.000 de lei pe oră, tot au apărut solicitări), edilii orașului considerând că mai importantă este conservarea monumentului și a frescelor. Totuşi, se vor putea oficia cununii religioase în Capela Castelui şi civile, în curtea interioară a acestuia.