Cartelele anti-chiul intră în şcoli cel mai devreme la iarnă

Cartelele anti-chiul intră în şcoli cel mai devreme la iarnă

Directorii de şcoli şi inspectorii şcolari sunt obligaţi ca, până cel târziu la finalul primului semestru, să găsească soluţii şi bani pentru descurajarea chiulangiilor. Măsura îi vizează în special pe liceeni.

Un sistem electronic de pontaj, implementat cu succes acum doi ani într- o şcoală din Miercurea - Ciuc, i-a convins pe oficialii Ministerului Educaţiei că aceasta este soluţia pentru reducerea absenteismului. În şcoala în care a fost testat sistemul, absenţele au scăzut cu 25%. Până la finalul primului semestru, fiecare şcoală va trebuie să ştie cum şi cu ce bani va introduce sistemul. Presiunea este mai mare asupra liceelor, unde se urmăreşte descurajarea chiulului în vederea unor rezultate mai bune la Bac. Chiulul, semnalat prin SMS Sistemul funcţionează în felul următor: pe baza unei cartele, elevul îşi confirmă intrarea şi ieşirea din şcoală. Softul aferent generează rapoarte privind absenţele, iar pe baza acestora elevii pot fi traşi la răspundere. În funcţie de complexitatea programului, părinţii pot primi SMS când copilul părăseşte şcoala sau pot verifica situaţia online. Recurgerea la un astfel de sistem de monitorizare ridică o serie de întrebări: cine dă banii pentru soft, implementare, mentenanţă şi service, cum se previn cozile la intrarea în şcoală, cum se descurajează încercările de a fenta sistemul etc. În Bucureşti, se caută deocamdată soluţii, iar Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar general, spune că sistemul va fi implementat în următoarele şase luni. Doru Resmeriţă, inspector şcolar general în Galaţi, a propus câtorva companii de telefonie mobilă şi unor hipermarketuri să suporte cheltuielile în schimbul spaţiului pentru reclamă de pe spatele cartelei. "Costurile ar fi de aproximativ 2.000 de lei pentru fiecare şcoală, însemnând cartelele şi câte două cititoare de carduri", estimează el. Sprijin de la părinţi Implementarea unui astfel de program nu este foarte costisitoare, este concluzia inspectorului şcolar general din Sălaj, Alexandru Abrudan. Dacă efortul financiar nu poate fi susţinut de Primărie, inspectorul se gândeşte să apeleze la părinţi, aşa cum a făcut şi pentru o parte din camerele instalate la Bac. "Nu este obligatoriu să dea bani dacă nu pot, şi nu va exista absolut nicio condiţionare", precizează el. "Costurile ar fi de circa 2.000 de lei pentru fiecare şcoală, însemnând car tele şi câte două cititoare de carduri". DORU RESMERIŢĂ, inspector şcolar general la Galaţi

Ne puteți urmări și pe Google News