N-am inteles niciodata de ce folosesc unii cuvantul "clovn" in sens peiorativ.
Si ca personaj cu libidou de arhetip, si ca mascota de supermarket, clovnul frapeaza prin faptul ca, in ciuda agilitatii trupului, pare mereu foarte batran. Un crescator de mistere banale, un artist primar (deloc primitiv) si un vechi inocent.
Ce face de fapt un clovn? Observa absurditatile cotidiene, isi aduna observatiile, le amplifica si scoate din ele esenta, dar - atentie - cu un alt factor decat cel cu care a amplificat. Aici - si nu numai aici - e genial Heinrich Boll, pentru ca te face sa intelegi ca viata si arta unui clovn sunt un joc de lentile, in care totul e sa nu pierzi inocenta privirii din spatele lor.
Hans Schnier, antieroul romanului „Opiniile unui clovn” (Editura Polirom), nu-si pierde inocenta, dar pierde in schimb, ca la domino, tot restul: femeia pe care o iubeste, traiul indestulat care ii permite sa-si exerseze numerele, indemanarea, inspiratia, iluzia. Intr-o camera de hotel din Bonn, telefonul devine un fel de cordon ombilical care il leaga de lume, subtiindu-se cu fiecare tarait.
La celalalt capat se perinda chipurile celor care ar putea sa-l salveze sau sa-l condamne. E un pariu cu omenirea, un cap sau pajura in care Hans Schnier pune toti banii pe semenii lui - si e cam singurul personaj din literatura secolului XX capabil de asta. Iata insa pe cine pariaza Hans Schnier: pe o mama care si-a incurajat fiica sa moara pentru cauza nazista, iar acum conduce Asociatia de lupta pentru atenuarea deosebirilor de rasa; pe un tata vesnic angoasat pecuniar, mostenitorul unei mari averi, pe care nu se grabeste s-o imparta intre fii; pe o iubita care il paraseste ca sa respire „aer catolic”; pe membrii cercului catolicilor ferventi din Bonn, obsedati de dogma si de Marea Cultura.
Cine castiga pariul, Hans Schnier sau omenirea, asta ramane sa aflati singuri. Si chiar daca in prima parte a cartii esti tentat sa te intrebi cu ce drept ar putea sa taraie la doua noaptea un clovn sarcastic care sa-ti manance din radacina toate preconceptiile linistitoare, din seria marilor iluzii ale speciei, cand o inchizi te trezesti dorindu-ti sa sune telefonul. Pentru ca te provoaca la duel cu o simpatie infinita, avand mereu grija sa ocoleasca pacatul capital al unui clovn: cel putin cititorului, Hans Schnier nu-i starneste niciodata mila.
Recomandările noastre
