Care sunt cele mai ieftine apartamente din Bucureşti

Care sunt cele mai ieftine apartamente din Bucureşti

Preţurile imobilelor au scăzut mult în ultimii ani. O garsonieră poate fi cumpărată acum cu 15.000 de euro.

Odată cu scăderea puterii de cumpărare şi cu înăsprirea condiţiilor de creditare, cumpărătorii de imobile au devenit tot mai selectivi şi mai pretenţioşi. Este o piaţă a cumpărătorilor, iar vânzătorii sunt obligaţi să scadă preţurile dacă vor să vândă repede un imobil, chiar şi în Bucureşti, potrivit opiniilor agenţilor imobiliari centralizate de EVZ. Mai jos vă prezentăm câteva oferte interesante din punct de vedere al raportului calitate/preţ. La selectarea acestora am ţinut cont în principal de cele care sunt considerate eligibile pentru programul guvernamental Prima Casă. Garsonieră la 19.000 euro Una dintre ofertele demne de luat în seamă este o garsonieră confort 2, 20 metri pătraţi, situată la 600 metri de staţia de metrou Apărătorii Patriei. Potrivit brokerului imobiliar Costel Suliman, afiliat Renet, preţul este uşor negociabil, putând ajunge şi la 17.000 euro. Rata la un credit ipotecar pe 20 de ani, prin Prima Casă, ar ajunge la circa 120 euro pe lună. Garsoniera este pusă la vânzare de circa 10 zile şi există deja clienţi interesaţi. Comisionul de 3% din tranzacţie este plătit de către vânzător, un avantaj pentru cumpărător. Dacă sunteţi dispuşi să faceţi rabat la confort puteţi găsi, la confort 3, o garsonieră la 15.500 euro, 15 metri pătraţi, în zona Pajura, oferită de ESA Imobiliare. Apartament la 32.000 euro La două camere există un apartament de 44 mp, în Valea Oltului, confort 2. Potrivit agentului imobiliar Adrian Paraschiv, DDA Land Invest, preţul este uşor negociabil, iar imobilul se găseşte la ultimul etaj al blocului, 10. Anul construcţiei este 1973, interiorul necesită renovare, iar comisionul este discutabil. La confort 3 găsiţi un apartament de două camere la 22.500 euro, 27 mp, în zona Giurgiului, oferită de New Age Imobiliare. Trei camere la 43.000 euro O ofertă interesantă este cea pentru un imobil din zona Apusului, Militari, confort 1, de 76 mp. Preţul este negociabil şi poate ajunge la 40.000 euro, potrivit brokerului imobiliar Flori Kiss, de la agenţia imobiliară Tentant Imobiliare. "Apartamentul trebuie renovat complet. Aparţine cuiva care stă în Germania şi nu a mai fost locuit de 13 ani", a subliniat Kiss. În plus, contractul de energie electrică a fost înterupt de către proprietar, astfel că noul locatar va trebui să rezolve problema. 120 de euro pe lună poate fi rata lunară la un credit ipotecar pe 20 de ani, pentru achiziţia unei garsoniere confort 2 de 19.000 euro ÎN ŢARĂ Cât mai costă o locuinţă într-un oraş mare Dacă piaţa imobiliară din Bucureşti este una dintre cele mai scumpe, preţurile din alte oraşe mari ale ţării sunt semnificativ mai mici. Astfel, potrivit site-ului imobiliare. ro, în Braşov, o garsonieră poate costa puţin peste 11.000 euro, apartamentele de două camere în jur de 30.000 euro, apartamentele de trei camere în jur de 40.000 iar cele de patru camere circa 55.000 euro. Patru camere în Timişoara, 55.000 euro În Timişoara preţurile minime sunt ceva mai mari decât în Braşov. Astfel, o garsonieră ajunge la 20.000 euro, două camere încep de la 30.000, apartamentele de trei camere au un preţ peste 40.000 de euro, iar cele de patru camere de peste 55.000 euro. Clujul se află la un nivel de preţ ceva mai mare decât al Timişoarei. O garsonieră se apropie de 20.000 euro, două camere costă circa 25.000, trei camere - circa 35.000 euro, iar patru camere au un preţ de peste 65.000 euro. Dacă vreţi să aveţi marea aproape, nu trebuie să aveţi un buget mai generos. În Constanţa, preţul unei garsoniere este de 15.000 euro. Apartamentele de două camere ajung la 30.000, trei camere se apropie de 40.000, iar patru camere au un preţ de peste 55.000 de euro.