Caravana contrabandiştilor

Caravana contrabandiştilor

Captură impresionantă de ţigări în vârf de munte. Poliţiştii de frontieră din Maramureş au reuşit să prindă un grup de contrabandişti care foloseau nouă cai de povară pentru a transporta 25.000 de pachete de ţigări aduse din Ucraina.

O adevărată caravană a fost depistată, ieri, la 1600 de metri altitudine. Poliţiştii de frontieră din Vişeul de Sus au observant cum nouă cai, însoţiţi de un grup de barbaţi, mergeau de-a lungul frontierei cu Ucraina. La un moment dat, oamenii şi caii au trecut graniţa. Oamenii legii au observant că pe teritoriul ucraineean se afla un camion din care au fost decărcate mai multe pachete voluminoase. Acestea au fost încărcate pe spinările cailor şi, apoi, caravana s-a reîntors pe teritoriul României. În timp ce mergeau încolonaţi pe o potecă, stăpânii cailor au fost somaţi de poliţişti. O parte au luat-o la fugă şi au reuşit să scape. Patru au fost, însă, capturaţi. Toţi sunt din localitatea Poienile de Sub Munte. Poliţiştii au decoperit că în cele 50 de colete voluminoase se aflau 24.899 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 213.000 lei. Anchetatorii au întocmit pe numele celor patru un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat. Totodată, sunt căutaţi şi ceilalţi membrii ai "caravanei" iar ţigările au fost confiscate.

Ne puteți urmări și pe Google News