Întreaga audiere și tirul de întrebări venit de la sute de parlamentari ai puterii și opoziției au fost prima rezultatul primei înfățișări publice a permierului britanic după ce a suferit cea mai rușinoasă înfrângere în fața Curții Supreme de Justiție, cu 11-0, și suspendarea/prorogarea Parlamentului pentru 5 săptămâni a fost declarată ilegală.

 

Parlamentarii opoziției din toate partidele au atacat frontal ilegalitatea, repetând până la absesie faptul că Boris Johson nu a arătat nici cea mai mică deferență față de Curte și față de Parlament, pe care le-a batjocorit în discursul său, nu și-a cerut scuze nici celor două instituții, Parlamentului în primul rând, nici Reginei pe care, potrivit verdictului celei mai înalte instituții juridice din Marea Britanii, a mințit-o când i-a recomandat blocarea activității Legislativului până la 14 octombrie, ziua discursului Majestății Sale în Parlament. Pe de altă parte, Boris Johson a jucat aceeași arie a ipocriziei arogante, repetând fără sfârșit că va livra Brexitul la 31 octombrie, cu sau fără acord, deși a repetat că va respecta legea pe care o numește a “trădării, rușinii, îngenuncherii Marii Britanii”, cu referire la legea blocării ieșirii fără acord, votată de Parlament în prima săptămână din septembrie, înainte e prorogare.

 

Termenii formulării hotărârii Curții Supreme de Justiție sunt atât de drastici încât un prim ministru clasic, în condiții normale, ar fi demisionat. De altfel, demisia i-a fost cerută de toate partidele de opoziție. Însă Boris Johnson are alte calcule politice mult mai importante: nu el trebuie să abandoneze lupta, eventual să fie forțat să plece, nu el trebuie să amâne Brexitul după 31 octombrie, ci trebuie să încerce să prelungească toate acțiunile în așa fel încât să se încheie tărășenia negocierii Brexitului la termenul fixat, pe care l-a angajat. În plus, invocarea repetată a referendumului și întoarcerea poporului împotriva Parlamentului este o tactică populistă clasică, ce a făcut epocă. Iar dacă Parlamentul vrea altceva, îl sfidează să declanșeze alegeri anticipate sau să introducă o moțiune de cenzură.

 

Boris Johson nu mai are majoritate demult. A pierdut-o chiar înainte de a da afară nu mai puțin de 19 parlamentari conservatori care s-au opus hard Brexitului -ieșiriidin UE fără acord. A fost părăsit și de nepotul lui Winston Churchill, și de propriul său frate, care și-a dat demisia. Totuși a strâns din dinți și a mers mai departe, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună. Potrivit UE – Comisia și negociatorul șef Barnier, deopotrivă – nu există nici o propunere avansată de către Guvernul Johson pentru Brexit. Premierul a declarat în Parlament că negocierile merg înainte, ba sunt chiar aprope de final, și că acoperă eliminarea back-stop-ului irlandez, granția UE pentru păstrarea liberei circulații pe granița inter-irlandeză – Irlanda de Nord plecând din UE cu Regatul, iar Republica Irlanda rămânând în UE, iar libera circulație în insulă fiind parte a acordului de pace din Irlanda de Nord.

 

Jeremy Corbyn și opoziția au, vizibil, un alt calcul. Mai întâi, creșterea presiunii pe Johson pentru a-l forța să ceară amânarea termenului de 31 octombrie cu mânuța lui. Legea prevede și scrisoarea pe care trebuie să o trimită la UE dacă pe 19 octombrie, după Consiliul European din 17-18 octombrie, nu are un acord. Un acord pe care premierul nici nu-l caută, de altfel, nu e deloc preocupat de acest lucru, așa cum a fost predecesoarea sa, Theresa May. A doua țintă a lui Corbyn ar fi ca Johson să abandoneze lupta, deci să-și prezinte demisia. Iar marea temere este ca nu cumva premierul să ocolească legea și să evite amânarea termenului pentru Brexit pentru a obține, în ultimul moment, fie o respingere a amânării de către UE – Franța pare foarte dornică să-i facă jocurile și să scape de Regat și de bătaia de cap Brexit, chiar și fără acord – fie depășirea termenului și blocarea postului de premier în mâinile sale, pentru a forța ieșirea fără acord din blocarea trimiterii la UE a oricărei cereri de amânare.

 

Echilibrul e foarte fragil, bătălia nervilor în prim plan, ambii jucători, Johson și Corbyn, încercând să-l facă pe celălalt să clipească, să greșească în defavoarea propriei poziții. În această cheie trebuie citită bătălia din Parlament și cererea premieruluia dresată opoziției să depună moțiune de cenzură. Jeremy Corbyn, liderul Laburiștilor, vrea fie umilirea lui Johson, încălcarea termenului de 31 octombrie și amânarea Brexitului cu mâna lui – o lovitură majoră în campanie – fie abandonarea luptei prin demisia premierului. Însă, strategic, moțiunea de cenzură, alegerile anticipate și referendumul pentru a alege între un acord laburist de ieșire din UE – cu rămânerea în uniunea vamală și în piața comună a Marii Britanii – și rămânerea în UE ar trebui să intervină după ce e sigur că Brexitul nu are loc fără acord la 31 octombrie.

 

Marea greșeală a liderului laburist este că UE nu va accepta o nouă amânare fără un motiv relevant: alegeri anticipate, respectiv referendumul 2 pentru Brexit. Ideea lui Corbyn de amânare a îndepărtării lui Johson până după ce amânarea e obținută este o greșală și Consiliul European însuși ar putea decide hard Brexitul. Condiționările sunt multiple și, din păcate, nu există soluții bune. Societatea britanică e împărțită în trei – cei ce nu vor ieșirea din UE, cei de vor Brexit doar cu un acord cu UE și cei care vor hard Brexit – fără acord, numai să iasă din UE. Iar la nivelul UE s-a instalat oboseala Brexit, materializată în faptul că unele state sunt sătule de această problemă și vor să o elimine din agenda europeană chiar cu riscul unui hard Brexit.

 

Până la urmă, cu riscul de a pierde viitoarele alegeri, este foarte posibil ca Jeremy Corbyn să fie obligat să depună moțiunea de cenzură și cât mai repede. Un guvern interimar care să ceară amânarea Brexitului și să organizeze alegerile anticipate poate interveni în 14 zile, dacă nu, se merge în anticipate oricum, deci motiv suficient ca UE să amâne Brexitul. Însă dacă e oprit înainte de 19 octombrie, Boris Johson va da vina pe opoziție pentru că nu a fost lăsat să negocieze un acord, iar dacă este oprit după sau dacă își dă demisia la 19 octombrie, ca să nu ceară el amânarea, el rămâne alte 14 zile în funcție până la formarea unui nou guvern, reușind să treacă de data limită de 31 octombrie ca premier, fără să ceară amânarea, iar UE nu poate să amâne termenul fără solicitarea expresă a Marii Britanii. Cam aceasta e capcana lui Johson, făcută să smulgă hard- Brexitul cu orice preț.

Te-ar putea interesa și: