Într-un an în care Hollywoodul, de frica recesiunii, mizează pe francize şi remake- uri cu priză la publicul larg, filmul de autor capătă ceva mai mult spaţiu sub soare, jubilează cronicarii străini, când vine vorba despre ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes.

Cu excepţia lui „Robin Hood”, care deschide mâine cea de-a 63-a ediţie, a comediei „You Will Meet a Tall Dark Stranger”, în regia lui Woody Allen, şi a lui „Wall Street 2”, pe umerii cărora stă sarcina de a da ceva mai mult glamour covorului roşu – toate în afara competiţiei -, concentraţia de staruri pe metru pătrat va fi mai redusă decât în anii precedenţi.

Parţial şi pentru că filme ca „Tree of Life”, în regia lui Terrence Malick (cu Brad Pitt şi Sean Penn), pe care Thierry Frémaux, directorul festivalului, şi l-ar fi dorit agăţat la reverul său, nu au fost terminate la timp. În schimb, o lume întreagă va urmări revenirea lui Nikita Mihalkov pe Croazetă, a lui Jean-Luc Godard şi Manoel de Oliveira, în aceeaşi secţiune cu Radu Muntean şi Cristi Puiu, sau a lui Alejandro Gonzalez Inarritu.

La o privire fulger, primele observaţii despre cursa pentru Palme d’Or ar fi acestea: un singur american în competiţie – Doug Liman, cu „Fair Game” – nici o femeie şi un singur debutant – ucraineanul Sergei Loznitsa, cu „My Joy”. Ieri, pe ultima sută de metri, organizatorii au mai adăugat un titlu în competiţie, „Route Irish”, în regia lui Ken Loach, povestea a doi soldaţi îndrăgostiţi de aceeaşi femeie.

De vineri, în cinematografe

Blockbusterul „Robin Hood”, care-i va da Festivalului de la Cannes raţia de vedete de care are nevoie pentru o gală de deschidere – Russell Crowe, Cate Blanchet, William Hurt, Max von Sydow, Danny Huston sau Mark Strong, alături de Ridley Scott – va rula şi în cinematografele româneşti, începând de vineri.

Defilarea pe covorul roşu, gala a cărei amfitrioană va fi actriţa Kristin Scott Thomas şi filmul pot fi vizionate în premieră mâine, la The Light Cinema din Bucureşti, care va transmite întreaga ceremonie live, în HD, de la 19.45. The Light va fi una dintre cele 40 de săli din Europa care va difuza în direct gala de pe Croazetă.

Primele cronici la filmul lui Ridley Scott nu sunt chiar entuziaste: celebrul regizor a evitat capcanele mult-exploatatei le – gen de şi a picat, se pare, în altele. „În noul «Robin Hood», eroul medieval al lui Russell Crowe nu poartă colanţi, nu se arată prea interesat în redistribuirea avuţiei, abia dacă are de-a face cu şeriful din Nottingham, luptă alături de Fecioara… scuze, Lady Marion şi toate celelalte, dar îl forţează pe Regele John să semneze Magna Carta.

Cu alte cuvinte, regizorul Ridley Scott şi producătorii au fost atât de hotărâţi ca ăsta să nu fie Robin Hoodul taţilor noştri, încât trebuie să le fi dat scenariştilor Brian Hegeland, Ethan Reiff şi Cyrus Voris o listă cu incidente cunoscute şi elemente de legendă pe care să le ocolească”, comentează maliţios „The Hollywood Reporter”.

O Lady Marion feministă

„E «Gladiatorul»în Pădurea Sherwood, numai că, pentru numele lui Dumnezeu, nu menţionaţi nici Pădurea Sherwood”, continuă criticul american, amuzat de slalomul pe care îl face Ridley Scott printre denumirilecheie ale poveştii.

Comparaţia cu „Gladiatorul” e cea mai la îndemână, având în vedere că Scott şi Russell au făcut şi atunci pereche. O undă de corectitudine politică străbate legenda medievală, în varianta lui Ridley Scott, „nu numai prin distribuţia lui Blanchett în rolul unei Marion de secolul XII feministă, ci şi prin felul în care Robin îşi exprimă dezaprobarea faţă de iraţionalele Cruciade”, remarcă şi „Variety”.

Inima acestui film e cuplul Russell-Blanchet, însă cineastul o exploatează prea puţin, continuă publicaţia, întrebându- se la ce bun o continuare a filmului. „«Robin Hood» pare prea lung şi totuşi incomplet, iar evenimentele lăsate pe dinafară (pentru ce, pentru sequel?) sunt exact cele care fac ca legenda să merite repovestită”.

OASPEŢII POSTULUI B1

Andrei Ujică invitat la „Cinemas”

În emisiunea „Cinemas” de azi, care va începe la ora 23.30, invitaţii lui Florin Barbu sunt Andrei Ujica, regizorul filmului „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” – documentar care va fi prezentat într-o proiecţie specială în afara competiţiei – şi criticul de film Angelo Mitchievici.

Mai multe detalii despre Festivalul de Film de la Cannes găsiţi pe cinemas.ro.