SCANDAL. Cotidianul spaniol „Marca“ a scris ieri că Ramon Calderon, preşedintele echipei de fotbal Real Madrid, s-a folosit de falşi membri ai clubului pentru a fi sigur că i se va aproba bugetul pe 2009.
La Adunarea Generală din 7 decembrie s-au infiltrat, la cererea lui Calderon, mai multe persoane fără drept de vot, care au spus „da“ la toate propunerile preşedintelui. În acea şedinţă s-a votat bugetul de 400 de milioane de euro pentru anul 2009, s-a aprobat bilanţul din ultimul exerciţiu financiar şi s-au numit membrii noii adunări electorale.