„Când am revenit în țară, am avut niște emoții în prima zi. Dar nu foarte mari. Faptul că unul sau altul vrea să-mi dea în cap e așa… Am venit să le demonstrez că nu mi-e frică de nimeni, că am un curaj nebun”, spune Sima, omul care a învârtit sute de milioane de euro la Bursă, banii unei părți bune a politicienilor și afaceriștilor dubioși ai tranziției românești.

„În Elveția se trăiește cel mai bine”

Cristian Sima trăiește acum în Elveția, „sus, în munți” – după cum îi place să amintească – acolo unde și-a achiziționat o casă evaluată la peste trei milioane de euro. De ce a ales brokerul-fugar „Țara Cantoanelor? „În Elveția se trăiește cel mai bine. Disciplină, liniște, încredere… Nu vine Fiscul peste tine din nimic, totul e pe încredere”, consideră Sima. Ce ce se ocupă acum? „Joc în continuare la Bursă, am trei clienți serioși. Cum să vă spun? La Bursă nu este atât de important dacă pierzi sau câștigi. Important este să rămâi acolo, să fii în joc. Pentru mine, Bursa este cea mai frumoasă femeie din lume, dar nu știi niciodată dacă se culcă sau nu cu tine”.