Bulgaria ar putea fi ajutată financiar de UE

Bulgaria ar putea fi ajutată financiar de UE

Bulgaria ar putea beneficia în avans de fonduri europene în valoare de 500 de milioane de euro pentru a putea combate efectele crizei economice, a declarat, joi, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Liderul executivului comunitar a făcut aceste declaraţii la încheierea unei întâlniri, la Bruxelles, cu premierul bulgar Serghei Stanişev, comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, şi comisarul pentru afaceri economice şi monetare, Joaquin Almunia. Barroso a apreciat că Bulgaria a rezistat până în prezent destul de bine crizei financiare datorită creşterii economice considerabile din ultimii ani şi a unui statut fiscal robust, relatează publi caţia „Sofia Echo”.

Şeful executivului de la Sofia a subliniat în faţa oficialilor europeni că Bulgaria a înregistrat pierderi masive, care se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro, în timpul crizei gazelor dintre Rusia şi Ucraina. Stanişev a mai cerut Bruxelles-ului să aloce şi după anul 2009 despăgubiri statului bul gar pentru închiderea reactoarelor cen tralei nucleare de la Kozlodui.

Ne puteți urmări și pe Google News