Bruta

Bruta

Noul Corvette C6 a venit în Europa cu intenţia declarată de a îngropa Porsche 911.

Acceleraţii vijelioase, un sunet venit de sub capotă şi, parcă, totodată din înregistrările alb-negru cu avioane de vânătoare din al Doilea Război Mondial, o imagine de culturist care şi-a pus un maiou mulat, ca să-i impresioneze pe cei mai puţin „lucraţi“, toate la un preţ imbatabil - spune producătorul maşinii.

Da, este vorba de o maşină. Una americană, în adevăratul sens al cuvântului: mare, chiar dacă numai cu două locuri, cu un motor V8 uriaş pentru oricine, cu excepţia yankeilor, care, pentru că are „doar“ 6.2 litri şi 424 de cai-putere, îi spun, fără să clipească, „cel mic“.

În treacăt fie spus, „cel mare“, prezent pe versiunea Z01, dispune de 7 litri şi 513 CP! Corvette - de ceva vreme, brandul sportiv creat de Chevrolet a devenit o marcă de sine stătătoare - a lansat C6 în Europa cu intenţii dintre cele mai belicoase. Sau dubioase. Americanii aşteaptă ca maşina lor să întreacă Porsche 911. Cifrele cuprinse în prezentarea oferită înaintea testului pe care l-am efectuat la sfârşitul lunii trecute, pe circuitul Paul Ricard, în sudul Franţei, par să susţină afirmaţiile producătorului de peste Ocean.

Putere mai mare, preţ de achiziţie inferior. În plus, chiar dacă nu la nivelul lui 911, Vette-ul are şi el o tradiţie frumuşică. Şi, suficienţi fani, care vor trece peste faptul că maşina e, orice ar spune producătorul, încă departe de perfecţiune. Asta nu înseamnă că zgomotul uluitor comandat la fiecare călcare sănătoasă a acceleraţiei nu face toţi banii! Corvette este adus în România de Rădăcini Motors.

Ne puteți urmări și pe Google News