Brooke Shields, de nerecunoscut în rol de gospodină româncă

Brooke Shields, de nerecunoscut în rol de gospodină româncă

Având faima de a fi cea mai sexy actriţă din generaţia ei, Brooke Shields este de nerecunoscut în rolul "Doamnei Vârcolac" din noul lungmetrajul de televiziune produs şi difuzat de Nickelodeon, "The Boy Who Cried Werewolf".

Nici cei mai mari fani ai actriţei, în vârstă de 45 de ani, nu ar reuşi să o recunoască, comenta, ieri, presa britanică. Madam Vârcolac poartă o rochie neagră închisă până la gât şi o coafura ridicată în rotocoale severe, prinse neglijent în ace mari de păr.

Obrajii galbeni ca de moarte şi cearcănele groase în jurul ochilor completează aspectul de temut al unei gospodine austere şi ciudate din România, pe nume Madam Vârcolac.

Alături de Brook Shields, în noua producţie apare şi adolescenta timidă Jordan Sands, care se tranformă în vârcolac după un accident petrecut în cursul unei vizite în localitatea Wolfsberg din România. Madam Vârcolac moştenise un castel în România şi este singura care ştie că în interiorul acestuia se petrec lucruri foarte ciudate.

Filmul va fi lansat în Statele Unite pe 23 octombrie, tocmai bine ca Brooke să-şi sperie fanii în perioada de Halloween, comentează presa britanică. Rolul Madam Vârcolac este un minunat omagiu adus infamei "Frau Blucher" din Frankenstein, a spus Marjorie Cohn, reprezentanta Nickelodeon.

Ne puteți urmări și pe Google News