Braconaj în Arges. Doi bărbați ar fi omorât doi cerbi

Braconaj în Arges. Doi bărbați ar fi omorât doi cerbi

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş au efectuat, luni, două percheziţii domiciliare în localitatea Dragoslavele, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, descinderile au avut loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Muscel.

"Pentru administrarea probatoriului, în dimineaţa zilei de 10 mai a.c., poliţiştii (...) au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţele a doi bărbaţi, de 43, respectiv 52 de ani, ambii din Dragoslavele. În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, printre care şi o armă de vânătoare deţinută legal şi mai multe cartuşe", se precizează în comunicat.

Ancheta în acest caz a început în urma unui apel la 112, efectuat în noaptea de 8 spre 9 mai, în care reprezentanţii unei asociaţii de vânătoare anunţau că au găsit resturile a doi cerbi în Masivul Leaota, iar în apropiere au observat un autoturism. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că sesizarea se confirmă şi au identificat autoturismul.

Cercetările continuă în acest caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor legale care se impun, precizează IPJ Argeş.

Ne puteți urmări și pe Google News