Conflictul mocnit dintre cele două Corei s-a întețit de la testul de săptămâna trecută al Phenianului, al patrulea din istoria țării. Seulul și-a sporit luni transmisiunile de propagandă împotriva regimului nord-coreean și a anunțat că va limita  drastic intrarea sud-coreenilor într-un parc industrial unde funcționează un joint-venture al celor două țări.

În afara granițelor naționale, Kim se confruntă cu o condamnare cvasi-mondială și cu amenințări privind instituirea unor sancțiuni încă și mai aspre decât cele care afectează Phenianul în prezent.

În plans intern, însă, uriașul aparat de propagandă al lui Kim încearcă să folosească testul nuclear de săptămâna trecută pentru a-l glorifica pe lider și a-l prezenta drept necesar pentru a combate încercările Statelor Unite de a dărâma regimul comunist.

Kim Jong-un s-a fotografiat luni cu o serie de savanți și tehnicieni din domeniul nuclear, implicați în realizarea testului, și i-a lăudat pentru că „le-au adus glorie” celor doi predecesori ai săi, bunicul Kim Ir Sen și tatăl, Kim Jong-il, informează Korean Central News Agency, controlată de guvern.

Potrivit KCNA, Kim și-a exprimat speranțele și convingerea că oamenii de știință „vor face în continuare posibile progresul și inventivitatea cu aceleași vigoare și energie cu care au reușit testul unei bombe cu hidrogen, perfecționându-se în continuu și, astfel, să dobândească succese și mai mari în cercetarea științifică pentru a-și aduce contribuția la susținerea factorului nuclear, de descurajare a dușmanilor.”

Anterior, Kim numise testul nuclear „o măsură de auto-apărare” menită să „protejeze regiunea de pericolul unui război nuclear provocat de imperialiștii conduși de americani”.

Kim a ținut un lung discurs în care a dat vine pe prezența zecilor de mii de militari americani cantonați în Coreea de Sud și Japonia, dar și pe politica ostilă a Washingtonului, care reprezintă tot atâtea argumente pentru continuarea cercetărilor pentru înzestrarea armatei nord-coreene cu arme nucleare și cu rachete cu rază lungă de acțiune.

Putin – ieri, prieten cu Kim, azi, cu Obama

Duminică, un bombardier strategic american B-52, capabil să lanseze bombe nucleare, a zburat la joastă altitudine, foarte aproape de frontiera cu Coreea de Nord. Bombardierul a fost escortat de avioane de luptă sud-coreene F-15 și americane F-16.

Denis McDonough, șeful administrației Casei Albe, a declarat că zborul bombardierului a avut ca scop să le demonstreze aliaților sud-coreeni „profunda și trainica alianță” dintre cele două țări.

Într-un interviu pentru CNN, McDonough a afirmat că Statele Unite vor colabora Coreea de Sud, Japonia, China și Rusia „pentru a izola și mai mult regimul nord-coreean” și să exercite asupra lui „presiuni”, până când acesta va începe să-și respecte angajamentele anterioare, de a renunța la armele nucleare.

Puterile mondiale caută soluții pentru a pedepsi Phenianul pentru testul său nuclear, care, deși în realitate se pare că nu a fost făcut cu o bombă cu hidrogen, este foarte probabil să fi adus regimul lui Kim mai aproape de scopul său, acela de a dispune de arme nucleare capabile să atingă teritoriul Statelor Unite.

După criza din Orientul Mijlociu, Peninsula Coreea este a doua scenă geostrategică în care Statele Unite acceptă un parteneriat cu Rusia. Izolarea lui Putin, de după anexarea Crimeii, pare să fie de domeniul trecutului.

Cu câteva luni în urmă, Kim Jong-un figura pe lista de invitați ai lui Putin pentru a participa la parada de 9 mai. Doar faptul că lui Kim nu i s-a acceptat un protocol cu totul aparte, față de al celorlalți invitați, a făcut ca acesta să-și contramandeze vizita.