Boc „îl unge” pe Niţă ministru al hectarelor mici şi mijlocii
- Adam Popescu
- 2 iulie 2009, 00:00
Constantin Niţă a fost pe cale ieri să se remarce cu un nou ministeriat, cel al hectarelor mici şi mijlocii.
Şi asta după ce ministrul IMM-urilor s-a încurcat într-o problemă de şcoală generală, mai exact la transformarea metrilor pătraţi în hectare. Totul a început de la un act normativ propus spre aprobare de ministrul transporturilor, Radu Berceanu, potrivit căruia 141.000 de metri pătraţi de teren trec din proprietatea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu- Siseşti” în cea a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
„Mi se pare totuşi o suprafaţă foarte mare, 140 de hectare”, a obiectat, potrivit Mediafax, Constantin Niţă, în momentul în care premierul Emil Boc i-a întrebat pe miniştri dacă au vreo observaţie de făcut. Şeful guvernului i-a explicat că 141.000 de metri pătraţi nu sunt 140 de hectare, ci 14, spunând că poate „la întreprinderi este altfel”. „Nu-i adevărat, domnu’, ce dracu’. 141.000 cum să facă 14 hectare”, a răspuns destul de nervos Niţă. „Exact 14 hectare fac”, a replicat Boc, susţinut de Radu Berceanu.
Acesta din urmă a intervenit ironic spunând că este vorba de hectare, iar acestea sunt „mici şi mijlocii”, cu aluzie la ministerul pe care Constantin Niţă îl conduce “Domnul Niţă, este o vorbă care zice că «dacă tăceam, filosof rămâneam»”, a continuat Boc dialogul. „E corectă, domnu’, îmi cer scuze”, a revenit, în cele din urmă, ministrul IMM-urilor asupra obiecţiei. Emil Boc a pus capăt dezbaterii problemei transformării metrilor pătraţi în hectare: „Nu este nicio problemă. Este foarte bine că suntem vigilenţi, că suntem atenţi”.