De foarte mulţi ani se află în posesia Smithsonian’s National Museum of Natural History, SUA, după ce toţi proprietarii săi au murit în urma unor chinuri îngrozitoare.

Este de culoare albastră, are 44,5 carate, numele lui este Hope – Speranţă, dar nu reprezintă deloc o speranţă, ci un blestem!

Diamantul, considerat blestemat este originar din India, din templul Rama-Sita, situat în apropiere de Mandalay.

Preţ uriaş

Piatra preţioasă reprezenta ochiul în chipul din piatră al unei divinităţi locale, dar un hoţ a smuls diamantul. Legenda spune că acest lucru a provocat divinităţii hinduse furia. Se pare că hoţul ar fi, după cum nota latelanera.com, bijutierul Jean-Baptiste Tavernier. În 1688, diamantul a ajuns în Europa, în posesia lui Ludovic al XIV-lea, care a cerut tăierea acestuia în formă de inimă, fapt ce i-a scăzut numărul de carate de la 112 la 67,5. Deşi a obţinut un preţ uriaş de la rege, după scurt timp, afacerea lui Tavernier a intrat în faliment. Bijutierul a plecat din nou în India, pentru a găsi alte comori, însă în timpul călătoriei sale a murit după o lungă şi dureroasă agonie. Atât Ludovic al XIV-lea, cât şi Ludovic al XVI-lea au purtat diamantul în diverse ocazii, iar când Maria Antoaneta a primit diamantul, a dorit să îl combine cu alte pietre preţioase.

A fost vândut

Tot legenda spune că faptul că Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta au fost decapitaţi se datorează blestemului, deoarece capetele lor nu au ajuns întâmplător alături de cele ale hoţilor. În timpul Revoluţiei Franceze, diamantul a fost furat şi a ajuns în cele din urmă “pe mâinile” unui bijutier, care a căzut victimă unui jaf violent. Bijutierul a supravieţuit, dar fatalitate: a descoperit că hoţul care îl prădase era chiar fiul său, şi a murit din cauza unui infarct. Fiul s-a sinucis…Un prieten de-al lui a descoperit diamantul într-unul dintre buzunarele sinucigaşului, l-a luat, însă nici el nu a reuşit să mai trăiască prea mult. Diamantul a fost vândut apoi la Londra, în 1830, unde a fost tăiat sub o nouă formă, fapt ce a făcut ca numărul de carate să scadă la  44,5.

Divorţuri şi sărăcie

Bancherul Hope a achiziţionat în cele din urmă diamantul şi l-a botezat cu numele său. Diamantul a fost moştenit, dar moştenitorii nu s-au bucurat prea mult: au fost bântuiţi de divorţuri şi sărăcie cruntă. Un alt nou proprietar al diamantului, Jacques Colot a vândut diamantul prinţului rus Ivan Kanitovski, sinucigându-se la scurt timp după aceea. Kanitovski i l-a dăruit unei balerine de la Folies Bergère de care se îndrăgostise, însă când a descoperit că aceasta îl înşela a sugrumat-o. În timpul Revoluţiei Ruse, prinţul va fi linşat de mulţimea furioasă…

Alt proprietar, alt ghinion: bijutierul grec  Simon Matharides. După ce l-a achiziţionat a fost găsit într-o prăpastie. A urmat sultanul Turciei, Abdul Hamid, care nici el nu s-a bucurat prea mult de strălucirea diamantului: a fost detronat şi a înnebunit. Pierre Cartier l-a avut şi el, dar l-a revândut repede proprietarului Washington Post, Edward Beale McLean, care i l-a dăruit soţiei sale,  Evelyn Walsh. În contractul încheiat între Cartier şi McLean era stipulat că dacă „în termen de şase luni de la achiziţionarea dimantului, se întâmplă vreo nenorocire în familia lui  Edward B. McLean, Hope va fi înlocuit cu alte bijuterii, cu o valoare similară“.

La scurt timp

Mai întâi a murit mama lui McLean, au urmat două servitoare, fiul cel mare al soţilor Mc Lean, şi totul nu s-a oprit aici. McLean a divorţat, a început să bea şi, în 1933, un tribunal l-a declarat inapt să mai conducă Washington Post. Evelyn a păstrat diamantul până în ziua morţii sale, deşi fiica sa avea să se sinucidă cu o supradoză de medicamente (la scurt timp după ce a purtat diamantul Hope, cu ocazia căsătoriei).

Harry Winston, un bijutier din New York, este ultimul proprietar al diamantului. El l-a oferit spre purtare la diverse evenimente organizate în scopuri caritabile şi l-a donat apoi muzeului Smithsonian. Se spune că a făcut donaţia pentru a scăpa de blestem.