Un preot apropiat clubului de ligă secundă Jiul Petroşani i-a avertizat pe fotbalişti că jocurile de culise sunt un mare păcat, informează Mediafax.
"Nu am cunoştinţă de aşa-zisele jocuri de culise, dar aş vrea să-i avertizez că astfel de lucruri sunt un mare păcat în faţa lui Dumnezeu. Jucătorii trebuie să fie în primul rând cinstiţi faţă de familiile şi copiii lor şi să fie cu conştiinţa împăcată, astfel nu vor realiza nimic în viaţă şi se va prăbuşi tot ceea ce au clădit", crede preotul Gabriel Bulf.
Preotul Bulf a sfinţit ani la rând stadionul şi echipamentul de joc al echipei din Petroşani. În 2008, conducerea Jiului nu a mai apelat la serviciile lui Bulf, care aşteaptă în continuare să fie "convocat".
"Nu mă pot duce neinvitat. Mai sunt jucători din echipă cu care mai ţin legătura, dar s-au cam împuţinat. Sincer îmi doresc să fiu alături de ei, dar aştept colaborare şi din partea conducerii tehnice", a adăugat preotul hunedorean.
După trei etape, Jiul ocupă locul cinci în seria sa din Liga II la fotbal, cu 5 puncte.