Bivolaru a prevăzut falimentul Unirii

Bivolaru a prevăzut falimentul Unirii

Observatorul UEFA Cristian Bivolaru, fost director cu relaţiile internaţionale în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, spune că Unirea Urziceni este o echipă artificială, care, mai devreme sau mai târziu, se va întoarce unde îi este locul, în liga a doua sau a treia, pentru că nu are susţinerea oraşului.

Bivolaru vede la fel şi situaţia Victoriei Brăneşti, nou-promovată în Liga I, dar care are şanse mici de a rămâne pe prima scenă. După două etape, Victoria n-a adunat niciun punct.

Ne puteți urmări și pe Google News