Bechtel vrea să concedieze 500 de muncitori

Bechtel vrea să concedieze 500 de muncitori

Compania americană Bechtel, care construiește Autostrada Transilvania a trimis azi o notificare la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj prin care anunță disponibilizarea a 510 angajați.

Decizia de concediere va intra în vigoare în 30 de zile, între timp fiind programate mai multe întâlniri de mediere între Bechtel, sindicate și AJOFM Cluj. Daniel Don, directorul AJOFM Cluj, susține că notificarea nu este poate fi considerată una legală deoarece nu conține data de la care muncitorii vor fi disponibilizați, așa cum prevede Codul Muncii. De cealaltă parte, directorul de comunicare de la Bechtel, Bogdan Sgârcitu, susține că firma mai are de recuperat de la guvern suma de 80 de milioane de euro, care reprezintă valoarea unor lucrări efectuate în cursul anului trecut.