Frica de parteneri sau alte temeri care le inhibă pe femei sunt explicate de psihologi ca având rădăcinile în trecut. Terapia sexuală şi chiar cea de grup rezolvă problemele din dormitor.
Tensiunile în cuplu, frustrările, abuzurile suferite în copilărie-îşi pun amprenta pe viaţa sexuală a individului. Când partenerii nu pot ieşi din impas, sprijinul unui psiholog poate fi soluţia.
Psihoterapia vă poate ajuta să identificaţi cauzele exacte care stau la baza problemelor sexuale. Pentru unii, motivele sunt foarte clare: au suferit abuzuri sexuale sau de altă natură în trecut sau au avut parte de experienţe sexuale traumatizante.
Pentru alţii, cauzele sunt mai puţin evidente, iar acest lucru se întâmplă de obicei când există probleme emoţionale nerezolvate sau lipsă de satisfacţie în alte domenii ale vieţii. Indiferent de situaţie, terapeutul se concentrează de obicei pe "reabilitarea" atitudinii faţă de sex a a persoanei respective. Scopul este de a scăpa de temerile care împiedică activitatea sexuală şi de a construi o noua atitudine, pozitivă.
Medicul sexolog Roxana Mischianu, de la Spitalul Colentina, spune că, de multe ori, în cazul femeilor, lipsa orgasmului este determinată de bătăile primite de la părinţi în copilărie, de frica de partener ori de alte temeri care le inhibă.
Terapeutul de cuplu găseşte cauzele
În momentul în care între cei doi există tensiuni şi probleme mărunte, nediscutate, se recomandă consilierea de cuplu. Terapeutul de cuplu are cunoştinţele necesare pentru a-i ghida pe parteneri să-şi recunoască şi să rezolve problemele. Terapia începe printr-o analiză a relaţiei, pentru a-i descoperi punctele slabe, şi continuă prin recomandarea de activităţi şi exerciţii care vor îmbunătăţi comunicarea şi vor creşte încrederea partenerilor. Astfel, pasul următor, de rezolvare a problemelor de natură sexuală, poate fi mult mai uşor de atins. Un terapeut sexual duce terapia de cuplu mai departe, concentrându-se pe relaţia fizică dintre cei doi.
După identificarea atitudinii cuplului faţă de sex şi probleme sexuale, terapeutul recomadă exerciţii speciale pentru a reorienta atenţia şi aşteptările cuplului.
Încrederea de sine creşte
Terapia de gup poate fi la fel de benefică pentru parteneri cum este şi cea de cuplu. Aceasta le permite să discute problemele pe care le au, să asculte cu ce se confruntă alţii şi să identifice soluţii.
În plus, acest tip de terapie creşte înrederea în sine şi în cuplu, partenerii înţelegând că nu sunt singurii care au probleme de acest tip.
SOLUŢII
Exerciţii recomandate de terapeutul sexual
Teraputul sexual vă învaţă tehnici de relaxare şi de eliminare a elementelor perturbatoare, modalităţi de comunicare pozitivă a lucrurilor care vă plac, tehnici de atingere (non-sexuale), modalităţi de sporire a stimulării sexuale, tehnici de minimalizare a durerii în timpul actului sexual.
Terapeutul poate recomada şi exerciţii care ajută la ameliorarea vaginismului (o disfuncţie sexuală ce se caracterizează prin contractţi involuntare ale muşchilor vaginului). O tehnică eficientă este utilizarea exerciţiilor Kegel, pe care multe femei le cunosc de la cursurile pentru gravide. Acestea implică contracţia şi relaxarea voluntară a muşchilor din jurul deschizăturii vaginului.
O altă posibilitate este utilizarea unui dilatator pentru relaxarea spasmelor vaginale. Un dilatator de dimensiuni mici este introdus pentru 10 minute în vagin, apoi scos. Exerciţiile Kegel pot îmbunătăţii şansele de succes ale acestei tehnici. Citiți și:
- 5 paşi pentru o viaţă sexuală mai bună
- Cum să fii satisfăcut în viața sexuală