Șeful societății de horticultură a Consilului Local a fost bătut, marți, în fața biroului primarului Nicolae Robu, de față cu unul din viceprimari și un consilier al edilului, de directorul Direcției de Mediu din cadrul Primăriei Timișoara.
“M-a lovit cu pumnul în umăr şi m-a împins. Mi-a spus că dacă nu mă liniştesc mă omoară în bătaie”, povestește Andrei Drăgilă, șeful Horticultura SA. Incidentul a avut loc chiar în fața biroului edilului șef, pe coridor. Incidentul a pornit de la faptul că alți funcționari, din subordinea șefului Direcției de Mediu, Adrian Bere, au refuzat să semneze recepţia unor lucrări efectuate Horticultura SA, societatea unde acţionar unic este Consiliul Local Timişoara. Lucrările au fost realizate în perioada 1-10 octombrie, iar valoarea lor se ridică la suma de 156.000 lei. Funcțonarii Primăriei i-au spus șefului Horticultura SA că nu pot deconta decât jumătate din perioada prestată, respectiv lucrările realizate între 6 și 10 octombrie. Andrei Drăgilă a mers marți la Primărie, pentru a discuta cu primarul Nicolae Robu, însă nu l-a găsit pe edil și a stat de vorbă cu unul dintre viceprimari și cu unul din consilierii edilului. “Când discutam pe tema lucrărilor în dispută de 156.000 lei, domnul Bere tocmai cobora. Domnul Chirilă l-a strigat şi l-a chemat să discute. Bere a spus că noi nu respectăm legea şi eu i-am replicat <<tu ai înnebunit? Nu îţi dai seama că e un contract? Noi toţi suntem proşti şi numai tu deştept?>>. În momentul acela, Bere m-a lovit cu pumnul în umăr şi m-a împins. Nu am ripostat. M-a ameninţat că dacă nu mă liniştesc mă omoară în bătaie”, a povestit Drăgilă.
În momentul următor, unul din gardieni a intervenit între cei doi, la fel și viceprimarul, iar scandalul a continuat cu injurii. Directorul Direcției de Mediu nu a putut fi contactat pentru a explica cele întâmplate. El a declarant unei publicații locale că ”nu a avut loc nicio altercație”.