Băsescu invocă „precedentul Adi de la Vâlcea“

Băsescu invocă „precedentul Adi de la Vâlcea“

DISCRIMINARE. În încercarea de a anula sancţiunea pentru discriminare primită anul trecut, preşedintele Traian Băsescu invocă în instanţă precedentul interpretului de manele Adi de la Vâlcea.

Şeful statului a trimis Instanţei Supreme un punct de vedere în care arată că CNCD a catalogat eronat drept discriminare utilizarea expresiei „ţigancă împuţită“ într-o discuţie cu soţia, cât timp aceeaşi instituţie l-a iertat pe Adi de la Vâlcea pentru afirmaţii ca „cioară/ciori“ cuprinse în melodia „Liga campionilor, interzisă ciorilor“ interpretată la o petrecere. „Fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie. Pentru efectul produs (răspândirea informaţiei prin mass-media - n.r.), însă răspunderea nu poate aparţine subsemnatului“, susţine Băsescu, citat de Mediafax.

Ne puteți urmări și pe Google News