Băsescu: "Fără ANI, România nu intră în spaţiul Schengen"
- Adam Popescu
- 5 august 2010, 10:46
Şeful statului a tras un semnal de alarmă, aseară, într-un interviu acordat televiziunii publice, că România nu va intra în spaţiul Schengen dacă nu va adopta o lege serioasă a integrităţii.
"Eu vă spun că România, fără o ANI credibilă şi serioasă, nu intră în Spaţiul Schengen şi nu pentru că mi-a spus-o cineva, ci pentru că o simt, iar instinctele nu m-au înşelat niciodată. România, fără ANI, va avea mari probleme de credibilitate", a spus Traian Băsescu. În acest context, preşedintele a arătat că în România corupţia este încă o problemă, dar uneori "este aşezată acolo unde nu trebuie". Astfel, Băsescu a dat exemplu chiar Parlamentul, mai exact Senatul care ar fi contribuit la îndepărtarea multora dintre prerogrativele importante ale Agenţiei Naţionale de Integritate, prin adoptatea noii legi, amendate de Comisia Europeană în raportul pe justiţie. "Se generalizează când vine vorba de corupţia oamenilor politici, dar la fel de adevărat e că ceea ce a făcut Senatul referitor la Legea ANI e o confirmare. Chiar acţiunile Parlamentului te fac să spui România e o ţară coruptă", a declarat şeful statului în interviul de la TVR.