Bărbatul cu cea mai frumoasă barbă din lume | FOTO

Bărbatul cu cea mai frumoasă barbă din lume | FOTO

Oamenii îl privesc ciudat pe stradă, însă el e mândru de barba lui, deoarece a câştigat Campionatul Mondial al Bărbilor și Mustăților. Este vorba de un frizer din Germania, care se mândreşte şi pe Facebook cu podoaba sa.

Elmar Weisser, în vârstă de 47 de ani, nu iese din casă dacă nu are barba pieptănată şi frumos aranjată. Acesta chiar şi motivul pentru care a câştigat concursul, în 2011. El a concurat cu alţi 160 de bărbaţi şi 15 ţări, însă niciunul nu a avut "mândrie" ca a lui. "Atunci când barba mea nu este coafată, coboară până la buric", a spus Elmar Weisser, care a mai câștigat Campionatul Mondial al Bărbilor și Mustăților de două ori.Foto: EPA

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
  • Solidaritate cu Andrei Pleşu. Peste 100 de intelectuali protestează faţă de LINŞAJUL de la Antena 3
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Madmoazela Ioana Petrescu – Usturoiu se pregăteşte să-şi dea obolul mafiei PSD-iste
  • Stere Halep: "Simona a fost mereu altfel decât ceilalţi copii"

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • Dispozitive medicale ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE. Cum erau tratați oamenii în trecut | GALERIE FOTO
  • Oamenii SFINŢI ai Indiei | Galerie FOTO răscolitoare
  • Descoperire uimitoare: Ce s-ar putea afla ÎN INTERIORUL PLANETEI noastre / VIDEO

Ne puteți urmări și pe Google News