
Cele câteva sute de persoane înscrise pe listele laboratoarelor de analize medicale din Vaslui mai au de așteptat.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate au anunțat că nu sunt fonduri suficiente pentru onorarea tuturor cererilor. Cu toate că plafonul alocat pentru analize a fost unul constant în ultimul an, listele de așteptare sunt lungi și au termene foarte mari, a declarat pentru Agerpres Corneliu Mihalache, preşedintele CJAS Vaslui. „Se pare că solicitările sunt mult mai mari şi depăşesc sumele pe care le avem. Ne străduim şi noi să redirijăm aceste fonduri cum putem mai bine, dar chiar şi aşa sunt multe persoane pe listele de aşteptare” a explicat acesta. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vaslui alocă în medie două milioane de lei pe lună celor 47 de laboratoare de anlize medicale cu care a încheiat contracte, a mai spus Corneliu Mihalache.