Fotbalistul de la Pandurii, care a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu după un contact cu stelistul Florin Gardoş, a fost operat ieri cu succes.
Fotbalistul Cosmin Băcilă (27 de ani), de la formaţia Pandurii Târgu Jiu, a fost operat ieri, la Spitalul Elias, după dubla fractură de tibie şi peroneu pe care a suferit-o duminică seară, în meciul cu Steaua (câştigat de gorjeni cu 2-1). Intervenţia chirurgicală - efectuată de o echipă medicală condusă de conferenţiarul doctor Horia Orban, şeful Secţiei de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Elias - a decurs cu succes, iar mijlocaşul şi-ar putea relua activitatea peste şase luni. Operaţia a durat două ore. "Pacientul este în stare bună" "Diagnosticul postoperator a fost fractură transversă de ambe oase gamba stângă, pentru care s-a practicat osteosinteza centromedulară cu tije zăvorâte dinamic. Operaţia a decurs bine, fără incidente, iar pacientul este în stare bună, stabil. Probabil că peste două zile va fi externat", a declarat, folosind termeni tehnici, Valentin Calu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias. Valentin Calu a mai precizat că jucătorul va începe în următoarele zile procesul de recuperare şi că, dacă evoluţia sa va fi favorabilă, fractura se va consolida peste trei luni, iar Cosmin Băcilă va putea reveni peste o jumătate de an pe terenul de fotbal. Contactat de EVZ, medicul Mihai Berteanu, şeful Secţiei de Recuperare a Spitalului Elias, s-a ferit să ofere un prognostic clar: "Procesul de recuperare poate dura între două şi şase luni. Depinde de fiecare caz". "Operaţia a decurs bine, fără incidente, iar pacientul este stabil. Probabil că peste două zile va fi externat." VALENTIN CALU, purtător de cuvânt la Spitalul Elias Citiţi şi:
- Cosmin Băcilă, cea mai recentă victimă a durităţilor din fotbal