În luna septembrie a anului trecut autoritățile au găsit în computerul acestuia peste 1.000 de materiale foto și video cu conținut explicit în care apăreau minori.
Surprinzător este faptul că avocatul Lamb, în vârstă de 44 de ani și-a petrecut opt ani în slujba sistemului ce luptă împotriva abuzului asupra minorilor, în schimb acesta l-a apărat în fața instanței pe Brian David Mitchel în februarie 2003 după ce a răpit-o pe micuța Elizabeth Smart.

Acesta a fost adus în fața instanței miercuri, unde a negat toate acuzațiile.

Alerta a venit din partea unor agenți de securitate din Toronto care au anunțat autoritățile competente cu privire la un utilizator de internet care publică materiale pornografice cu copii. Odată ce au avut confirmarea că adresa computerului de pe care sunt postate pe internet fotografiile și înregistrările video îi aparține lui David Lamp, polițiștii au descins în locuința acestuia de unde au ridicat materialele stocate și un echipamentele specifice.

Inculpatul Brian David Mitchel a fost condamnat la închisoare pe viață după ce a fost găsit vinovat de răpire și trecerea graniței a unui minor în scopul abuzului sexual. Soția acestuia de asemenea a primit 15 ani de detenție pentru complicitate la răpire.

Elizabeth, acum în vârstă de 28 de ani a dvenit avocat și este implicat în mai multe programe menite să ajute victimele care trec prin drama pe care ea a trăit-o pe când avea numai 14 ani, scrie dailymail.co.uk

 

Te-ar putea interesa și: