Aviz favorabil la Dâmboviţa Center

Aviz favorabil la Dâmboviţa Center

Proiectul Dâmboviţa Center a primit aviz favorabil, ieri, de la Comisia Tehnică de Urbanism din Primăria Capitalei, cu precizarea că investitorii trebuie să mai completeze documentaţia pentru obţinerea PUZ-ului, anunţă Mediafax.

Alte condiţii care au fost puse de urbanişti sunt marcarea, pe planşe, a spaţiilor publice, a pasajelor inferioare şi superioare de acces, adăugarea obiectivelor de utilitate publică, precum şi realizarea unui studiu hidro-geologic al terenului.   Clădirea care se află, în prezent, pe terenul unde urmează să fie dezvoltat proiectul Dâmboviţa Center, Casa Radio, va fi împărţită în două. Astfel, corpul central va fi dărâmat, iar în locul acestuia va fi construită o cale de acces spre celelalte edificabile. În spatele clădirii vor mai fi construite trei turnuri de 40 de etaje, înalte de 135 de metri, spaţii comerciale de tip „agora“, restaurante şi cafenele, o roată panoramică înaltă de 90 de metri şi o fântână cu jocuri de lumini. Complexul va cuprinde şi un hotel de cinci stele, şi o clădire cu zece etaje care va fi cedată autorităţilor publice printr-un parteneriat public-privat.

În urmă cu un an, proiectul imobiliar de la Casa Radio nu a primit avizul Comisiei de Urbanism. Adrian Bold, fostul arhitect-şef de atunci, afirma că proiectul a fost respins din cauză că membrii comisiei au considerat că, pentru un proiect atât de amplu, situat în centrul Capitalei, este necesar un concurs de arhitectură pentru a găsi o soluţie care „să ţină cont de statutul de capitală europeană a Bucureştiului“. Dâmboviţa Center va fi construit pe o suprafaţă de 600.000 de metri pătraţi, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 600 de milioane.

Ne puteți urmări și pe Google News