Avioanele israeliene F-35 năruiesc planurile Iranului! Arma principală a fost anihilată!

Avioanele israeliene F-35 năruiesc planurile Iranului! Arma principală a fost anihilată!

Amenințările repetate ale Iranului că va șterge Israelul de pe suprafața Pământului încep să pălească. Israelienii au descoperit modul în care pot anihila rachetele iraniene, principala armă pe care se bazează regimul de la Teheran.

Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei companiei  Lockheed Martin, noile radare „permit avioanelor de luptă  F-35 să fie capabile să identifice și să intercepteze amenințările aeriene care zboară la o altitudine mică și la viteze mari”,  „Este  un anunț important, având în vedere amenințările cu care Israelul se confruntă acum din partea Iranului și a grupărilor susținute de iranieni, precum Hezbollah”, scrie Seth J. Frantzman pe site-ul nationalinterest.org.

Într-adevăr, Iranul a investit puternic în dezvoltarea rachetelor sale de croazieră și nu a ezitat să le folosească. Potrivit unei anchete făcute de americani, în atacul asupra instalațiilor petroliere de la Abqaiq ale Companiei Aramco de pe 14 septembrie 2019 s-au folosit drone și rachete de croazieră.

Alte rachete de croazieră proiectate de Iran, dar și drone sinucigașe au folosit și rebelii Houthi împotriva Arabiei Saudite. Iranul a testat și rachete de croazieră anti-navă ba, mai mult, susține că una dintre rachetele sale de croazieră are o rază de acțiune de 2.000 km.

Ne puteți urmări și pe Google News

Israelienii par, însă, mai pregătiți ca niciodată. Gary North, vicepreședinte Lockheed Martin, spune că radarul F-35 AN / APG-81 AESA poate permite interceptarea acestor amenințări aeriene.Astfel,  F-35 poate „urmări și distruge rachetele de croazieră adverse”.

Israelul și-a modificat avioanele F-35 Adir pentru a distruge rachetele care zboară la altitudine mică, deși, în mod normal, astfel de amenințări nu intră în sarcina avioanelor de luptă precum F-35.

De altfel, avioanelor F-35 Adir sunt numai ultima piesă din sofisticata apărare antiaeriană cu mai multe straturi a Israelului, din care mai fac parte și sistemele Iron Dome și David’s Sling.

Aceste sisteme și-au dovedit deja eficiența, pentru că Israelul e sub un atac continuu. În ultimii doi ani, peste 2.600 de rachete au fost trase din Gaza asupra Israelului, iar milițiile pro-iraniene din Siria au atacat Israelul cu drone și rachete de cinci ori din februarie 2018 și până acum. Până în prezent, însă, Iranul nu a tras rachete de croazieră din Siria. Rapoartele serviciilor de informații arată, însă, că Iranul transportă rachete balistice către Irak și ajută Hezbollah-ul să îmbunătățească precizia rachetelor sale.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat Iranul că avioanele pot atinge orice țintă. În ceea ce-l privește, noul ministru israelian al Apărării, Naftali Bennett, a declarat că va transforma Siria în Vietnamul Iranului, iar forțele Teheranului își vor găsi mormântul în deșertul sirian. E o amenințare pe care aviația israeliană o pune deja în practică de mai multă vreme prin atacuri constante asupra bazelor iraniene din Siria.