Avertizare de instabilitate atmosferică. Vremea va fi instabilă și rece în toată țara
- Mihnea Talau
- 13 mai 2021, 13:52
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat pentru următoarele ore o prognoză specială de instabilitate atmosferică. De joi, până vineri la orele 21.00, în sudul, vestul, nord-vestul și local în centrul teritoriului vor fi averse, vânt și descărcări electrice.
În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala, joi (13 mai), îndeosebi în sudul, vestul, nord-vestul și local în centrul teritoriului, iar vineri (14 mai) cu precădere în jumătatea de nord a țării. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...35 l/mp.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 16 și 22 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade Celsius.
În Capitală vremea va fi instabilă
Vremea va fi ușor instabilă, în Capitală. Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate seara și noaptea, când vor fi averse slabe și posibil descărcări electrice. Până pe 14 mai, în București vor fi ploi și vijelii. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice în municipiul București.
Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă este în scădere ușoară față de ziua precedentă și va fi de 21-22 de grade Celsius, iar cea minimă de 10-12 grade Celsius.
Prognoză specială de instabilitate atmosferică
De altfel, Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială de instabilitate atmosferică.
În orele serii şi la începutul nopţii (13/14 mai) va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, cu aspect de vijelie, iar cantităţile de apă vor putea depăşi 10 l/mp. În acest cadru, temperatura minimă va fi de 10 – 12 grade Celsius.
Totodată, în Capitală, vineri (14 mai), vremea va fi în general frumoasă şi normală sub aspect termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40 – 50 km/h, la începutul zilei, apoi va slăbi în intensitate. Maximele de peste zi vor oscila între 23 şi 24 de grade Celsius.