Raluca Florescu

Raluca Florescu

Economist: România nu se întoarce în recesiune

Economist: România nu se întoarce în recesiune

Chiar dacă România ar putea înregistra o scădere a economiei și în trimestrul unu al acestui an, raportat la trimestrul anterior, asta nu înseamnă că asistăm la o reintrare pe...

Lista neagră a crizei în România: ce domenii economice şi ce zone au fost cele mai afectate

Lista neagră a crizei în România: ce domenii economice şi ce zone au fost cele mai afectate

Numărul falimentelor înregistrate în 2011 a crescut cu 4,42% faţă de numărul celor din 2010, când se înregistrau 21.692 de dosare de insolvenţă, potrivit unui studiu al firmei de consultanţă...

Ce înseamnă să ai reţeta anticriză: Când aproape toată Europa scade, economia Poloniei creşte spectaculos

Ce înseamnă să ai reţeta anticriză: Când aproape toată Europa scade, economia Poloniei creşte spectaculos

Ritmul de creştere al economiei poloneze a accelerat în ultimul trimestru al anului trecut, crescând cu 4,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Astfel, oficiul central de statistică din Polonia...

Leul, stabil la cursul valutar. N-a "mişcat" în raport cu francul elveţian şi euro

Leul, stabil la cursul valutar. N-a "mişcat" în raport cu francul elveţian şi euro

Cursul oficial indicat astăzi de BNR este de 4,3488 lei/euro, în creştere cu doar 0,02 bani în raport cu nivelul de ieri. În raport cu francul elveţian, leul s-a depreciat...

Mai e loc de love story între clienți și bănci: VEZI cum arată cei pe care băncile îi iubesc

Mai e loc de love story între clienți și bănci: VEZI cum arată cei pe care băncile îi iubesc

Instituţiile financiare nu mai sunt dispuse să acorde împrumuturi pentru locuinţe decât persoanelor care au venituri mari şi provin din domenii economice care au rezistat în criză. Circa 3.000 –...

Cel mai vocal duşman al ţărilor cu datorii: "N-o să le dăm bani la nesfârşit"

Cel mai vocal duşman al ţărilor cu datorii: "N-o să le dăm bani la nesfârşit"

Wolfgang Schauble, ministrul german de finanţe, care şi-a exprimat în multe rânduri dezaprobarea faţă de ţările care au condus la criza zonei euro, cerând chiar ca unele din ele să...

Leul, neclintit în raport cu principalele valute

Leul, neclintit în raport cu principalele valute

Cotaţiile leului în raport cu euro, dolarul şi francul elveţian au rămas aproape neschimate astăzi în raport cu nivelul de ieri. Astfel, cursul oficial a fost astăzi de 4,3486 lei/euro,...

Cursuri de pregătire pentru antreprenori

Cursuri de pregătire pentru antreprenori

Clubul Întreprinzătorului Român, fondat de Banca Transilvania, va derula un proiect de dezvoltare a competenţelor manageriale care va cuprinde 150 de sesiuni de training pentru antreprenori. Participarea la cursuri este...

Cum plăteşti facturile cu telefonul mobil

Cum plăteşti facturile cu telefonul mobil

Clienţii ING Bank România care deţin smartphone –uri pot achita facturile cu ajutorul telefonului, prin intermediul serviciului ING Fst Pay, a anunţat astăzi banca. Pentru a achita factura clientul va...

Ce se întâmplă cu Volksbank România de aici încolo?

Ce se întâmplă cu Volksbank România de aici încolo?

Volksbank a fost ajutată iar cu bani de statul austriac după ce a creditat masiv înainte de criză ceea ce i-a provocat pagube considerabile. După ce majoritatea diviziilor Volksbank International,...

Cum au reuşit să vândă maşinile de două ori mai scump

Cum au reuşit să vândă maşinile de două ori mai scump

Introducerea taxei auto pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007 adusese firma de leasing Fleet Management Services în situaţia de a fi pe cale să încheie un contract de vânzarea a...

Private banking: De la câţi bani ai bancherul tău

Private banking: De la câţi bani ai bancherul tău

Cu circa 15.000 euro poţi avea un bancher privat ce te va ajuta să-ţi gestionezi banii. Circa 15.000 de euro, plasaţi în depozite la Bancpost, de exemplu, sunt suficienţi pentru...

Asigurările de locuinţe au explodat anul trecut. CÂȚI români au casele asigurate și cum s-a comportat întreaga piață

Asigurările de locuinţe au explodat anul trecut. CÂȚI români au casele asigurate și cum s-a comportat întreaga piață

Volumul total al primelor brute subscrise, pe toate segmentele de asigurări, s-a situat, anul trecut, la peste 7,9 miliarde lei, în scădere cu 4,30% comparativ cu subscrierile de 8,3 miliarde...

CEC Bank şi-a adaptat produsele la noile norme de credit. VEZI ce alte bănci au avizul BNR

CEC Bank şi-a adaptat produsele la noile norme de credit. VEZI ce alte bănci au avizul BNR

După ce Garanti Bank a anunţat zilele trecute că şi-a adaptat produsele la noile reglementări ale BNR, CEC Bank a comunicat la rândul său astăzi că primit avizul Bancii Nationale...

Cum arată veştile bune despre Grecia

Cum arată veştile bune despre Grecia

Deşi este ţara din zona euro care trece prin cea mai profundă criză, Grecia are cel puţin un sector economic care merge bine, iar acesta este turismul. Beneficiind şi de...

Cum "fentezi" regulile BNR ca să mai poți lua credit

Cum "fentezi" regulile BNR ca să mai poți lua credit

Mai mulţi codebitori pentru un singur împrumut, dar şi exprimarea salariului în valută îi pot ajuta pe români să ia sume mai mari de la bănci. Noile reguli impuse de...

Cât costă bătrânețea

Cât costă bătrânețea

Venitul mediu al unui cuplu de pensionari reprezintă circa 57% din cel al unui cuplu de salariați, însă pensionarii cheltuiesc circa 80% din cât obișnuiesc să consume salariații, potrivit unui...

O nouă recesiune, cea mai mare ameninţare pentru sectorul bancar

O nouă recesiune, cea mai mare ameninţare pentru sectorul bancar

Riscul unei noi recesiuni globale şi al unei alte crize bancare este ridicat, potrivit unui sondaj, făcut public luni de PwC România. Potrivit raportului anual al CSFI Banking Banana Skins,...

Unde poţi găsi un job ca angajat temporar

Unde poţi găsi un job ca angajat temporar

Anul trecut, peste 55.000 de persoane au apelat la forma de angajare temporară, numărul acestora fiind în creştere cu 10% faţă de anul anterior, conform estimărilor experţilor Accace, companie specializată...

Leul a crescut în raport cu principalele valute

Leul a crescut în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a apreciat astăzi uşor faţă de euro la cursul oficial, până la 4,3525 lei/euro, cotaţie în scădere cu 0,1 bani faţă de nivelul de vineri. În raport cu...