Carmen Vintil ă

Carmen Vintil ă

Ucraina denunţă un atac separatist şi încălcarea încetării unilaterale a focului

Ucraina denunţă un atac separatist şi încălcarea încetării unilaterale a focului

Grăniceri ucraineni au anunţat sâmbătă că separatişti proruşi au ignorat încetarea focului unilaterală ordonată de către Kiev şi au continuat să atace forţele guvernamentale în estul ţării, scrie mediafax.ro. Potrivit...

Victor Ponta și alți lideri social-democrați europeni, așteptați de Francois Hollande la Paris

Victor Ponta și alți lideri social-democrați europeni, așteptați de Francois Hollande la Paris

Preşedintele francez François Hollande va primi sâmbătă la Paris şapte şefi de guverne social-democrate, între care şi Victor Ponta, la o "reuniune informală" consacrată priorităţilor viitoarei Comisii Europene. La reuniune,...

Liviu Dragnea: Bercea Mondialu nu a fost în biroul meu. Era în curte, l-am văzut pe geam

Liviu Dragnea: Bercea Mondialu nu a fost în biroul meu. Era în curte, l-am văzut pe geam

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, nu a fost niciodată în biroul său şi că, de altfel, nici nu îl cunoaşte pe...

Fuziunea PNL - PDL se transformă în alianță

Fuziunea PNL - PDL se transformă în alianță

Comasarea celor două partide trage pe dreapta. Din motive tehnice, liberalii și democratliberalii intră în alegerile prezidențiale într-o alianță. Mult așteptata fuziune dintre PNL și PDL va rămâne pe hârtie...

Victor Ponta și-a schimbat discursul. Nu i-a mai cerut demisia lui Traian Băsescu și are încredere în Justiție

Victor Ponta și-a schimbat discursul. Nu i-a mai cerut demisia lui Traian Băsescu și are încredere în Justiție

După ce ieri i-a cerut demisia președintelui Traian Băsescu, în urma scandalului în care este implicat fratele acestuia, astăzi, Victor Ponta a evitat să dea un răspuns tranșant. Totodată, premierul...

Palada îi răspunde lui Oprea: Demisia lui Băsescu nu ar împiedica justiţia

Palada îi răspunde lui Oprea: Demisia lui Băsescu nu ar împiedica justiţia

Consilierul pe probleme de strategii guvernamentale al premierului, Mirel Palada, afirmă că declaraţia purtătorului de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, este greşită şi exagerată, deoarece o demisie a lui Băsescu...

Legea amnistiei se întoarce înainte de prezidențiale

Legea amnistiei se întoarce înainte de prezidențiale

Social-democrații ar relua și mâine votul în Parlament asupra Legii amnistiei, dar se tem să nu fie prea devreme. Conducerea PSD îi asigură însă pe aleșii lor locali că vor...

Magistraţii corupţi rămân fără pensii speciale

Magistraţii corupţi rămân fără pensii speciale

Senatul a adoptat legea privind pensiile magistraţilor. Magistraţii dovediţi corupţi rămân fără pensiile speciale. Senatorii jurişti au decis încă de săptămâna trecută că nu beneficiază de pensia de serviciu şi...

Dragnea: N-am fost niciodată șeful negocierilor cu PP-DD. Voi merge la discuții cu Ponta

Dragnea: N-am fost niciodată șeful negocierilor cu PP-DD. Voi merge la discuții cu Ponta

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a susținut, în această dimineață, că el nu a fost niciodată șeful negocierilor cu PP-DD. "N-am fost niciodată şeful negocierilor cu PP-DD. N-a fost...

150 de ani de la înființarea Senatului. Ponta către Hașotti: „Tu ești de la Organizația de Tineret a PDL?”

150 de ani de la înființarea Senatului. Ponta către Hașotti: „Tu ești de la Organizația de Tineret a PDL?”

La ședința solemnă consacrată sărbătoririi a 150 de ani de la înființarea Senatului, parlamentarii au făcut glume unii pe seama altora. Sala de plen a Senatului. Ora 9.30. Nerăbdător, senatorul...

PSD aduce PP-DD în Guvern. Ponta îi taie elanul lui Dragnea

PSD aduce PP-DD în Guvern. Ponta îi taie elanul lui Dragnea

Premierul nu renunță la alianța cu partidul lui Dan Diaconescu. Mai mult, în perspectiva prezidențialelor, acesta subliniază că nu se rușinează cu electoratul PP-DD. Nu vor avea un post de...

Victor Ponta: Oricine din PSD își dorește poate candida la funcția de președinte al României

Victor Ponta: Oricine din PSD își dorește poate candida la funcția de președinte al României

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat luni, în debutul şedinţei Biroului Permanent al partidului, că persoanele care vor dori să candideze la funcţia de preşedinte al României vor trebui...

PDL semnează azi protocolul de colaborare cu IRL care vizează fuziunea prin absorbţie

PDL semnează azi protocolul de colaborare cu IRL care vizează fuziunea prin absorbţie

Conducerea PDL va semna astăzi un protocol de colaborare cu Iniţiativa România Liberală (IRL) care vizează fuziunea prin absorbţie. Potrivit unor surse din partid, Andrei Chiliman urmează să preia şefia...

Parlamentul votează luni CA al BNR şi pe cel al SRR

Parlamentul votează luni CA al BNR şi pe cel al SRR

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului va vota luni, începând cu ora 16,00, noile Consilii de Administraţie ale Băncii Naţionale a României şi Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi...

Oastea cu care Tăriceanu vrea să atace cetatea lui Iohannis

Oastea cu care Tăriceanu vrea să atace cetatea lui Iohannis

Fostul premier și-a lansat, ieri, un ONG alături de un grup de parlamentari liberali. Aceștia iau în calcul chiar formarea unui alt partid, dacă PNL va renunța la identitatea sa....

Elena Udrea: Radu Berceanu este un baron local PDL dar fără acte pentru că nu a câștigat niciodată șefia unui CJ

Elena Udrea: Radu Berceanu este un baron local PDL dar fără acte pentru că nu a câștigat niciodată șefia unui CJ

Președintele PMP Elena Udrea i-a răspuns fostul democrat-liberal Radu Berceanu, care a fost critic la adresa sa într-un interviu acordat Ziare.com. Elena Udrea a spus că era mai bine dacă...

Călin Popescu Tăriceanu își lansează noul partid, ”Grupul de Inițiativă pentru păstrarea identității liberale”

Călin Popescu Tăriceanu își lansează noul partid, ”Grupul de Inițiativă pentru păstrarea identității liberale”

Fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că joi are loc lansarea "Grupului de Iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale" din care vor face parte şi parlamentari PNL, informează B1 Tv....

Radu Berceanu: Dacă Dreapta face un pas greșit, câștigă PSD-ul și apoi ZECE ANI ne vom uita în oglindă spunându-ne cât de tâmpiți am fost

Radu Berceanu: Dacă Dreapta face un pas greșit, câștigă PSD-ul și apoi ZECE ANI ne vom uita în oglindă spunându-ne cât de tâmpiți am fost

Într-un interviu acordat Ziare.com, fostul lider PDL, Radu Berceanu, a făcut o analiză a candidaţilor la prezidenţiale şi a atras atenţia asupra faptului că în acest moment prima şansă o...

Tăriceanu a început războiul cu Traian Băsescu

Tăriceanu a început războiul cu Traian Băsescu

Numele șefului statului a fost tăiat de pe lista invitaților la aniversarea a 150 de ani de la înfi ințarea Camerei superioare a Parlamentului. Președintele Traian Băsescu a fost tăiat...

Camera Deputaților participă la bugetul Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei

Camera Deputaților participă la bugetul Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei

Camera Deputaţilor a aprobat, astăzi, participarea acestui for legislativ la bugetul Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, urmând ca această cotizaţie anuală să fie inclusă în bugetul deputaților. Remus Cernea a protestat...