Turci ascunşi printre haine, la Nădlac
ARAD. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit, astăzi la prânz, într-un TIR, care potrivit actelor de însoţire a mărfii, transporta textile din Turcia pentru Belgia, 12 turci ascunşi...
ARAD. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit, astăzi la prânz, într-un TIR, care potrivit actelor de însoţire a mărfii, transporta textile din Turcia pentru Belgia, 12 turci ascunşi...
La iniţiaiva Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Biserica Mănăstirii Sfinţilor Români din Bucureşti va primi, începând de mâine, un al doilea hram, al...
Portarul rapidist Dănuţ Coman a fost inclus pe lista celor 25 de fotbalişti care vor avea drept de joc în ediţia 2008-2009 a Cupei UEFA. "Ieri am trimis lista la...
Adopţiile de copii vietnamezi de către familiile americane au fost suspendate, după ce s-a dovedit că în spatele actelor umanitare stăteau cazuri de corupţie. Statele Unite şi Vietnamul au încheiat,...
În scandalul declanşat ieri de conservatori legat de atribuirea postului de vicepreşedinte al Senatului au interveni azi şi democrat-liberalii. Ei îi vor ceda liderului PRM postul de vicepreşedinte al Senatului...
Furtuna tropicală Hanna a căpătat proporţiile unui uragan şi va lovi coasta Statelor Unite până vineri, în dreptul statelor Georgia şi Carolina de Sud, informează Centrul american pentru Uragane (NHC),...
Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) judecă astăzi diferendul româno-ucrainean referitor la delimitarea spaţiului maritim al Mării Negre. Miza este una mai mult decât tentantă: 12.000 de kilometri pătraţi care adăpostesc...
Două persoane s-au intoxicat cu fum în urma unui incendiu produs la raionul de electrocasnice al unui hipermarket din municipiul Târgu-Mureş, informează Realitatea TV. Cele două persoane au fost transportate...
Doi dintre cei mai importanţi autori români contemporani, Gabriela Adameşteanu şi Norman Manea, vor participa la Târgul de carte de la Frankfurt, ocazie cu care vor lansa ultimele volume proprii....
Aflaţi în căutarea unui trai mai bun în afara ţării, românii ignoră deseori greutăţile legate de această decizie. Motivaţi de situaţia financiară dificilă, majoritatea îşi asumă riscul de a trece...
Un nigerian în vârstă de 84 de ani a fost condamnat la moarte de autorităţile religioase din ţara sa. "Omul cu 86 de neveste", aşa cum este cunoscut în toată...
Ambasadorul rus în Germania, Vladimir Kotenev, a declarat că Rusia nu se va izola din cauza conflictului cu Georgia. Declaraţia diplomatului rus vine la scurt timp după ce UE a...
Nea Mărin de la Mambo Siria, votat lider al festivalului de la Peştera Bolii. Mambo Siria, lăutarii din Mehedinţi descoperiţi cândva de Mircea Dinescu, au fost stelele festivalului de muzică...
Din această toamnă, tinerii care locuiesc în Regie vor fi filmaţi 24 de ore din 24 şi vor putea parca în campus doar contra cost. Studenţii cazaţi în campusul sudenţesc...
Înainte să-şi anunţe premierul-locomotivă, democrat-liberalii i-au dat ieri liderului Emil Boc rolul de secund al acestuia, din postura de şef al campaniei naţionale. Preşedintele PDL va prelua astfel hăţurile mobilizării...
Începând cu septembrie 2008, clienţii Romtelecom-ClickNet vor utiliza platforma Google pentru conturile de e-mail ClickNet, în urma unui parteneriat încheiat între Romtelecom şi Google. Este primul serviciu de internet de...
Primul ministru tailandez, Samak Sundaravej, a decretat, în această dimineaţă, starea de urgenţă în capitala ţării, Bagkok, la câteva ore după confruntările violente dintre partizanii şi contestatarii actualei guvernări, informează...
Formaţia engleză Manchester City l-a transferat pe atacantul brazilian Robinho, de la Real Madrid. Preşedintele lui Real Madrid, Ramon Calderon, a confirmat mutarea jucătorului la Manchester City, considerând că este...
Liderii europeni înăspresc tonul, dar nu sancţionează Rusia pentru intervenţia militară în Georgia. UE a decis ieri să „revizuiască“ relaţiile cu Rusia, după intervenţia Moscovei în Georgia, şi ar putea...
Un român plăteşte în medie o rată de 8-12 euro/metru pătrat în cazul în care şi-a contractat un credit pentru cumpărarea unei locuinţe dintr-un complex rezidenţial din Bucureşti. În general,...