Două persoane s-au intoxicat cu fum în urma unui incendiu produs la raionul de electrocasnice al unui hipermarket din municipiul Târgu-Mureş, informează Realitatea TV.
Cele două persoane au fost transportate la un spital din oraş, pentru investigaţii amănunţite. Alte şapte persoane au primit asistenţă SMURD la faţa locului. Cele nouă persoane sunt angajaţi ai hipermarketului.
"A luat foc raionul de aer condiţionat. Câteva persoane care au inhalat fum au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a SMURD Târgu Mureş pentru investigaţii", a precizat plutonierul-major al ISU Mureş, Comlodean Gabriel, citat de Mediafax..
Potrivit acestuia, trei echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş au intervenit la faţa locului şi au stins incendiul, în prezent fiind cercetate cauzele izbucnirii acestuia. Potrivit ISU, se pare că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.