Iliescu, sărbătorit de comuniştii chinezi
Fostul preşedinte Ion Iliescu a anunţat, pe blogul personal, că a fost invitat de Liderii Partidului Comunist pentru a sărbători 50 de ani de la prima sa vizită în ţara...
Fostul preşedinte Ion Iliescu a anunţat, pe blogul personal, că a fost invitat de Liderii Partidului Comunist pentru a sărbători 50 de ani de la prima sa vizită în ţara...
Social-democraţii şi democrat-liberalii depun astăzi în Parlament două moţiuni simple prin care atacă măsurile Guvernului în două mari domenii, agricultura şi termoficarea. PSD depune la Senat moţiunea iniţiată de către...
Spectacole de teatru, expoziii de fotografie, întâlniri cu personalităţi culturale marcante, lansări de carte, concert de muzică folk şi multe alte surprize îi aşteaptă pe cei prezenţi la Marea Finală...
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, cap de serie numărul 4, a câştigat azi proba feminină de la US Open şi a devenit numărul 1 mondial, informează AFP. Serena a...
Măsurile guvernului de la Roma privind imigraţia, inclusiv recensământul nomazilor, nu sunt discriminatorii. Aceasta este concluzia Comisiei Europene, contestată de mai multe organizaţii neguvernamentale rome din Peninsulă. Potrivit Rador, Comisia...
Artiştii români vor participa în perioada 13-14 septembrie la unul dintre cele mai importante evenimente stradale din Londra. În cadrul secţiunii New European Village din cadrul Festivalului Tamisei vor participa...
Evenimentul "Traces", organizat de Institutul Cultural Român, aduce la New York creaţiile a 16 artişti români. Temele principale vor fi legate de memorie, identitate şi localizare. Lansata astăzi, la Galeria...
Experienţa Ionelei van Rees-Zota în străinătate a determinat-o să se înscrie la alegerile din toamnă, pentru un mandat de parlamentar prin care să reprezinte românii din diapsora. Născută în martie...
Candidatul republican la Casa Albă, John McCain, are patru procente avans faţă de contracandidatul său democrat, Barack Obama, potrivit unui sondaj USA Today / Gallup publicat ieri, informează realitatea.net. Acesta...
Dezvoltatorul Willbrook Management International a înregistrat prejudicii de 7-8 milioane de euro ca urmare a întârzierii lucrărilor la complexul de birouri Cathedral Plaza, construcţia fiind în prezent oprită, potrivit Agenţiei...
Cinci persoane au fost rănite în atacuri cu bombă produse ieri noapte în două cluburi de striptease din Sofia, informează novinite.com. Prima bombă a explodat, aproape de miezul nopţii. la...
SERIAL. Începând de astăzi, când "Comedia în esenţă tare" le va furniza telespectatorilor Pro Cinema o porţie dublă de umor marca "Seinfeld", fanii acestui serial îl vor putea urmări, de...
Creştinii ortodocşi celebrează, astăzi, Naşterea Maicii Domnului, numită în popor şi Sântămărie Mică, una dintre cele mai mari sărbători ale calendarului şi totodată prima mare zi religioasă de la începutul...
În vizita pe care a efectuat-o în Italia, preşedintele i-a invitat pe românii care trăiesc acolo să revină în ţară. Totodată, şeful statului a anunţat că va candida la anul...
Afecţiunile spatelui, tensiunea crescută, tulburările neuropsihice sau oculare sunt probleme cu care se confruntă tot mai mulţi angajaţi. Din ce în ce mai mulţi români se întorc bolnavi de la...
"Ar fi culmea să-mi dau demisia!" Aşa a reacţionat, sâmbătă, Victor Piţurcă, selecţionerul României, la finalul celui mai mare dezastru din istoria de 86 de ani a echipei naţionale de...
DECLARAŢIE. Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a confirmat, ieri, că s-a întâlnit în urmă cu trei săptămâni cu omul de afaceri Dorin Cocoş, înainte de votul din Senat privind începerea...
În prima întâlnire pe care a avut-o în Italia cu Papa Benedict al XVI-lea, sâmbătă, la Castel Gandolfo, preşedintele Traian Băsescu l-a invitat pe Suveranul Pontif să vină anul viitor...
O familie de romi din Galaţi şi-a stabilit, sâmbătă dimineaţă, cartierul general în curtea Spitalului Judeţean Arad. Romii şi-au instalat maşina, patru corturi şi câteva saltele pe spaţiul verde din...
Canicula a revenit în forţă, ieri după-amiază, în Oltenia, Muntenia, Banat şi sudul Crişanei, temperaturile maxime situându-se în jurul valorii de 36-37 de grade Celsius, cu 8-9 grade mai mult...