Astăzi este Sântămărie Mică

Astăzi este Sântămărie Mică

Creştinii ortodocşi celebrează, astăzi, Naşterea Maicii Domnului, numită în popor şi Sântămărie Mică, una dintre cele mai mari sărbători ale calendarului şi totodată prima mare zi religioasă de la începutul anului religios (1 septembrie).

Conform tradiţiei, Fecioara Maria a fost născută miraculos: părinţii ei, Ioachim şi Ana, erau defăimaţi şi huliţi pentru că nu aveau copii. Ioachim se roagă lui Dumnezeu în munţi, iar femeia lui, stearpă, în gră- dină, să le dea rod sfânt pântecului. Se spune că Ana ar fi rămas însărcinată mirosind sau sărutând o frunză de păr sau o floare.

Bătrânii povestesc că în această zi rândunelele pleacă spre zonele calde, insectele încep să se ascundă în pământ, iar frigul îşi face simţită prezenţa. De astăzi, începe culegerea unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, culesul viilor şi semănatul cerealelor de toamnă. Tot acum se efectuează diferite observaţii meteorologice şi astronomice, pentru o prognoză cât mai corectă asupra vremii anului agricol care urmează.

Potrivit statisticilor furnizate de Ministerul Internelor, nu mai puţin de 2.227.590 de români îşi sărbătoresc, astăzi, onomastica. Dintre aceştia, peste 1,8 milioane sunt femei, numărul bărbaţilor depăşind 417.500.

Ne puteți urmări și pe Google News