Carburanţi mai scumpi la Petrom
Compania a majorat, astăzi, cu 9 bani pe litru preţurile de referinţă la benzină şi cu 6 bani/litru pe cele ale motorinei. Astfel, potrivit unui comunicat al companiei, benzina Premium...
Compania a majorat, astăzi, cu 9 bani pe litru preţurile de referinţă la benzină şi cu 6 bani/litru pe cele ale motorinei. Astfel, potrivit unui comunicat al companiei, benzina Premium...
Guvernul ar putea acorda două miliarde de lei de la buget pentru ca un milion de persoane să meargă în concediu în România. Introducerea tichetelor de vacanţă, măsură cuprinsă în...
Acesta este îndemnul insolit al tot mai multor companii japoneze către angajaţii lor, în încercarea de a încuraja natalitatea. Potrivit CNN, Canon a introdus o nouă măsură în regulament. De...
Grupul american Pfizer va prelua compania farmaceutică Wyeth pentru 50,19 dolari pe acţiune, tranzacţie evaluată la 68 miliarde de dolari, potrivit unui comunicat al celui mai mare producător de medicamente...
La Timişoara a fost expusă, azi, o biblie unicat cu dimensiuni impresionabile: opt kilograme greutate, 1.500 de pagini de 45 pe 40 centimetri. Fiecare dintre cele 66 de cărţi ce...
Preşedintele PSD le-a cerut, astăzi, miniştrilor formaţiunii, să îşi alcătuiască fiecare o listă de priorităţi şi obiective, în exercitatea mandatului, precizând că actuala guvernare nu este una pentru criză, ci...
Procurorul Alina Bica, unul dintre noii secretari de stat de la Ministerul Justiţiei, scria în CV-ul ei că, din anul 2006, reprezintă Ministerul Public la Plenara MONEYVAL, comitet al Consiliului...
România şi Polonia, suspectate mult timp că ar fi permis serviciilor americane de informaţii să interogheze pe teritoriile lor presupuşi membri al-Qaida, sunt printre statele cele mai puţin dornice să...
Dumitru Hârşenie, românul care a împiedicat doi georgieni să jefuiască săptămâna trecută o bancă din Salonic va primi, din partea Ministerului Afacerilor Externe, o diplomă de excelenţă. Gestul său de...
Banca Naţională a Elveţiei a afişat o pierdere trimestrială de 3,9 miliarde de franci elveţieni (2,6 miliarde de euro), ceea ce înseamnă că banca a pierdut în ultimul trimestru al...
Două persoane au fost rănite, în urma unui accident de circulaţie, care a avut loc astăzi în zona pasarelei Otopeni, şi în care au fost implicate trei autoturisme, anunţă Centrul...
Cu puţin înainte de reuniunea de la Madrid privind criza alimentară, Banca Mondială a tras un nou semnal de alarmă prin care a arătat că milioane de persoane din toată...
Dupa un an cumplit, în care a pierdut 20 de miliarde de franci, banca elveţiană UBS va aloca suma de 2 miliarde de franci pentru bonusurile angajaţilor. Aceasta înseamnă că...
Viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe ruse se va întâlni cu Papa numai dacă tensiunile dintre cele două doctrine religioase se vor rezolva, informează Reuters. Mitropolitul Kirill, favorit la preluarea conducerii...
Fondul Monetar Internaţional va publica miercuri estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2009, care sunt mult mai pesimiste comparativ cu ultima evaluare făcută în urmă cu două luni. Potrivit unor...
Traficanţii de mărfuri de contrabandă pun din ce în ce mai multă presiune pe graniţa cu Ungaria. În doar câteva zile, poliţiştii de frontieră de la Vărşand, judeţul Arad, au...
Cei care au abandonat şcoala pot învăţa, la orice vârstă, să scrie şi să citească prin intermediul unui program gratuit, organizat în toată ţara. Cei 41 de tineri din programul...
Banca Naţională a României a anunţat pentru azi un curs de referinţă de 4,2634 de lei pentru un euro, în scădere faţă de vineri, când BNR a afişat un curs...
Criza economică a scăzut până acum cu aproximativ 4,3 miliarde de euro averea românilor, la care se adaugă o pierdere din averea imobiliara, estimată la 54 de miliarde de euro,...
După o dimineaţă în care Fâşia Gaza a fost survolată de avioane de luptă F16, Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au lansat în urmă cu câteva minute o rachetă...