Au protestat pașnic, dar s-au trezit cu cătușe. Scandalul este uriaș, țara fierbe

Au protestat pașnic, dar s-au trezit cu cătușe. Scandalul este uriaș, țara fierbe

Noi evenimente fierbinți s-au înregistrat în timpul protestelor de amploare.

Mari probleme în continuare, la Minsk, în Belarus, acolo unde, sâmbătă, mai multe persoane care protestau pașnic împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko au fost arestate de forțele de ordine.

Organizaţia pentru drepturile omului Viasna a anunțat că cel puţin 15 persoane, în special tineri, au fost imobilizate de forţele de ordine şi transportate la dube ale poliţiei, în prezent aflându-se în arest, conform Agerpres.

În ultimele două weekenduri, femei care manifestau s-au deplasat în grupuri mici pentru a evita să fie arestate, însă sâmbătă lor li s-au adăugat studenţi, putând astfel să demonstreze în Minsk în grupuri mai mari. „Solidaritatea femeilor şi a studenţilor este extinsă şi reprezintă o forţă”, a scris lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia.

Lidera Opoziției s-a refugiat în Lituania

Președintele Aleksandr Lukaşenko susţine că a fost reales în funcție cu un procent de 80,1% din voturile exprimate la scrutinul de la data de 9 august, dar rezultatele sunt contestate de opoziţie. De două luni, în fiecare duminică la Minsk se strâng aproximativ 100.000 de manifestanţi, în pofida represaliilor care au dus la arestarea sau la exilarea aproape a tuturor persoanelor aflate în prima linie a opoziţiei.

Belarusul s-a plâns la ONU. Țările occidentale, acuzate de „haos și anarhie”

Răsturnare de situație în Belarus. Anunțul făcut de Lukaşenko

Forţele de securitate au arestat peste 13.000 de persoane în timpul reprimării manifestaţiilor de până acum, dintre care unele au fost ulterior puse în libertate. Principalii opozanţi ai lui Lukaşenko fie se află în detenţie, fie au fugit în străinătate.

Lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, care a fugit între timp în Lituania, la scurt timp după alegerile din 9 august, a stabilit pentru 25 octombrie data limită până la care Aleksandr Lukaşenko să renunţe la putere.

În caz contrar, ar urma să fie declanşată o grevă naţională care ar paraliza ţara. Acest ultimatum survine după ce autorităţile belaruse şi-au intensificat măsurile contra demonstranţilor antiguvernamentali şi au ameninţat chiar cu utilizarea muniţiei de război pe străzi