Treisprezece angajaţi ai unui service auto britanic, care au câştigat la loterie 3,9 milioane de lire sterline, au dat aproape toţi banii pa tronului firmei lor, pentru a-l ajuta să traverseze cu bine recesiunea, scrie „The Daily Telegraph”.
Andy Whitaker, 44 de ani, a reuşit până acum să-şi menţină pe linia de plutire afacerea, în pofida unui an foarte prost pentru industria auto. Şi Whitaker este unul dintre câştigători, ca şi soţia sa, Jayne, şi unul dintre directorii companiei sale, A.S.K. Rewinds, din Accrington, Lancashire.
„Este grozav că aceşti muncitori se gândesc mai mult la viitorul lor, în pofida faptului că nu este o perioadă propice pentru in vestiţii”, a declarat Whitaker. În schimbul celor aproximativ 300.000 de lire pe care-i dau firmei, angajaţii vor căpăta statut de investitori.