Atacuri în provincia spaniolă Navarra

Atacuri în provincia spaniolă Navarra

Mai multe acte de violenţă urbană atribuite tinerilor separatişti basci au fost înregistrate azi-noapte în două localităţi din Navarra, au anunţat autorităţile locale, transmite AFP.

"În jurul orei 00.30, la Caseda a fost lansat un dispozitiv exploziv spre o clădire utilizată de tinerii din localitate, închisă de curând de municipalitate", a anunţat purtătorul de cuvânt al Prefecturii.             De asemenea, oficialul a precizat că "o oră mai târziu, cinci dispozitive incendiare au fost lansate spre un distribuitor automat de bilete din localitatea Ororbia".             Prefectura din provincia Navarra "condamnă aceste acte de violenţă urbană, iar Garda Civilă a iniţiat o anchetă pentru identificarea autorilor", a spus purtătorul de cuvânt.             Atacurile au avut loc la câteva ore după explozia la Navarra a unei bombe de mică putere în apropierea unui releu de telecomunicaţii. La faţa locului a fost găsită o pancartă pe care scria "bombă ETA", precum şi un alt dispozitiv exploziv, dezamorsat de poliţie.

(17:15)

Ne puteți urmări și pe Google News