Încă un ATAC ARMAT în Texas! Trei morţi şi mai mulţi răniţi

Încă un ATAC ARMAT în Texas! Trei morţi şi mai mulţi răniţi

Doi bărbaţi, dintre care un poliţist, au fost ucişi ieri în apropierea universităţii A&M din Texas, într-un atac armat. Autorul crimelor a fost rănit grav şi, ulterior, a murit.

Potrivit poliţiei, alţi trei poliţişti şi o femeie au fost răniţi în College Station, unde se găseşte universititatea A&M, care are peste 50.000 de studenţi.  "Situaţia este foarte haotică. Vin o mulţime de informaţii, avem mai multe scene ale crimei şi le cerem oamenilor să aibă răbdare cât timp încercăm să aflăm de ce a avut loc această tragedie", a declarat ofiţerul de poliţie Scott McCollum, citat de AFP. Presupusul autor al atacurilor se numeşte Thomas Caffall, în vârstă de 35 de ani (foto). În ultimele săptămâni, SUA a fost scena mai multor atacuri sângeroase. Duminică, 5 august, un fost soldat neonazist a deschis focul într-un templu indian sikh din Oak Creek, Wisconsin. Înainte să se sinucidă, bărbatul a omorât şase credincioşi. Cel mai grav atac armat produs în SUA în ultimii ani a fost cel din 20 iulie, când un bărbat înarmat a ucis 12 persoane în timpul premierei filmului "Batman", în Aurora, Colorado. Ambii atacatori deţineau legal armele folosite. Cele două tragedii au reaprins dezbaterea privind uşurinţa procurării unei arme de fost în SUA. Vom reveni cu amănunte. 

Ne puteți urmări și pe Google News