Astrologul Cristina Demetrescu: "Şerban Huidu are un destin al morţii şi al renaşterii"

Astrologul Cristina Demetrescu: "Şerban Huidu are un destin al morţii şi al renaşterii"

Astrologul Cristina Demetrescu spune că ziua de 16 octombrie a fost una extrem de proastă pentru Raci, zodia sub semnul căreia s-a născut Şerban Huidu. "În momentul în care Luna se află în zodia de dinaintea zodiei lui, sunt două zile de mari încercări. Şerban Huidu are un destin al morţii şi al renaşterii. Are destinul pe Scorpion, dar are şi Soarele din Rac. Se poate spune că trăieşte mai multe vieţi într-una singură", a spus Cristina Demetrescu.

Astrologul a mai explicat că viaţa lui Huidu ar putea fi marcată de accidente brutale. "Aceşti oameni au o viaţă lungă, dar reuşesc să treacă peste aceste situaţii. La el, Casa Scorpionului este şi Casa accidentelor. Are o încărcătură de energie negativă. Aceste energii acumulate se răsfrâng asupra familei. Luna, care reprezintă familia, este grav afectată", mai spune Demetrescu. I se trage de la emisiunea "Cronica Cârcotaşilor" Specialista în astrograme a mai declarat că pe Şerban Huidu îl mai poate salva conştientizarea că trebuie să-şi schimbe ocupaţia la 180 de grade: "Dacă încărcarea cu energii negative vine în urma emisiunii pe care o are la TV, atunci e timpul să se lase de televiziune. E, cumva, ca la fotbalişti. Un accident îi poate scoate definitv din viaţa sportivă. Nu înseamnă că un om trebuie să se ataşeze numai de o singură meserie". "Maleficii" vin din familie Potrivit Cristinei Demetrescu, "maleficii" care i-au construit până acum destinul lui Şerban Huidu ar putea fi o încărcătură puternică din familie: "Sunt lucruri mai vechi, de dinaintea naşterii lui. Harta lui astrologică spune că, la naştere, lui Şerban Huidu i s-au absolvit nişte păcate dintr-o viaţă anterioară. I s-a dat în schimb să trăiască o viaţă christică, fără să rănească pe nimeni. Ceea ce el nu face în acest moment". Cristina Demetrescu a mai declarat că astrele spun în cazul vedetei de TV că i s-a dat să trăiască o mare nenorocire, dar că "blestemul" i-a fost împărţit în etape, dat fiind accidentele prin care a trecut de-a lungul timpului. "Venus l-a ajutat astăzi ca nenorocirea să fie mai puţin gravă. A existat şi un pic de noroc. Putea fi mai rău decât atât", spune Demetrescu. Pentru ca Huidu să scape definitv de ghinioane, trebuie să facă o mare schimbare, mai explică astrologul.

Ne puteți urmări și pe Google News