Aripile din PSD s-au bătut crunt pe Interne

Aripile din PSD s-au bătut crunt pe Interne

În PSD a existat un război crâncen pe controlul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) încă de la începutul discuţiilor pentru formarea coaliţiei cu PDL.

Atunci au existat două mari tabere, fiecare formată la rândul său de mai multe grupuri. Pe de o parte erau cei care insistau ca PSD să solicite la negocieri Ministerul Transporturilor, pe de altă parte erau cei care erau interesaţi de MAI. În prima tabără se afla gruparea Mitrea, dar şi gruparea Dragnea.

De MAI era interesată gruparea Oprea, spijinită de clujeni, dar şi o grupare rivală, cea din jurul lui Marian Vanghelie. În final, echilibrul s-a stricat, Liviu Dragnea trecând de partea celor care susţineau ca PSD să solicite MAI. „Alianţa duşmanilor“ În ciuda rivalităţii dintre Oprea, Dragnea şi Vanghelie, cei trei s-au unit împotriva lui Mitrea şi au impus ca decizie ca primul minis ter cerut de PSD să fie MAI. După ce PDL şi PSD şi-au împărţit ministerele, şi MAI a revenit social-democraţilor, cele trei grupări care vânau controlul asupra poliţiei şi banilor din administraţia locală au intrat în conflict direct. Postul de ministru a fost disputat de Gabriel Oprea şi de Marian Vanghelie, prin interpusul său Cătălin Voicu. Liviu Dragnea a trecut de partea lui Oprea, ajutându-l să obţină conducerea MAI, condiţia fiind ca la nivel de secretari de stat să aibă un cuvânt de spus. Răzbunarea lui Vanghelie Nemulţumit de înfrângere, Vanghelie a aşteptat primul moment favorabil pentru a se răzbuna. Acest moment nu a întârziat. No minaliză rile făcute de Oprea la MAI fără consultarea lui Geoană au strânit ne mul ţu mirea acestuia. De asemenea, numirea generalului Virgil Ardelean, supranumit „Vulpea“, la conducerea „Doi ş’un sfert“ l-au nemulţumit şi pe Dragnea, astfel că fostul aliat al lui Oprea nu a ezitat să ceară demiterea proaspătului ministru. Dragnea s-a aliat cu Vanghelie şi l-au decapitat pe Oprea.

Nominalizarea unui alt ministru la Interne a condus la noi dispute în PSD. Postul, râvnit de Dragnea, a devenit tentant şi pentru ministrul interimar, Dan Nica.

În final, Dragnea, sprijinit şi de Vanghelie, şi de Hrebenciuc, dar mai ales de baronii locali Radu Mazăre şi Marian Oprişan, a obţinut nominalizarea partidului. Condiţia a fost ca susţinătorii săi să aibă un cuvânt de spus în nominalizarea secretarilor de stat, promisiune pe care Dragnea nu a reuşit să o respecte, fapt ce i-a adus demisia din fruntea MAI.

Citiţi şi:

Ne puteți urmări și pe Google News